Înapoi spre Apus

Nu e nimic de mirare, nu este nici-o surpriză
Ca-n orice mare dispută începe altă repriză.
Prima ne-a aparţinut, a doua, rezultat confuz
A treia, chiar de la-nceput lăsă pe nea Ion mofluz,
Ori poate în apatie, dacă nu chiar în neştire,
Pentru că în cruciadă rămase fără oştire.
De mirare ar fi fost mai degrabă rezistenţa
Cu echipamentul nostru, muniţia, subzistenţa,
Efectivele reduse, spaţiul vast de acţiune,
Măsurile militare lipsite de raţiune,
În timp de vânt nefavorabil şi iarna în perspectivă
Când încă nu se cunoaşte singura alternativă.
Cam atâtea elemente ne sunt egal împotrivă
Nu ne rămânea decât să navigăm în derivă,
Uşurel sau în viteză, după cum va fi furtuna,
Făcând ce vrem noi, amicii, inamicul sau Fortuna.
Deci, fără exagerare, erau multe componente
Care produceau confuzii, în rezolvări de momente.
Care generau impresii, sentimente neplăcute,
Premize viu discutate şi reacţii pe tăcute.
Cheia impasului fiind incontestabil ostaşul,
Indiferent c-ar avea leagăn satul sau oraşul.
Pentru că în acest loc şi-n această-mprejurare
Nu-ntrevede decât fuga, sigur, singura scăpare.
Dar cum în expediţie predomină ţărănimea
Al cărei secondant în cadre este învăţătorimea,
De la Nistru pân' la Volga în mai bine de un an
A avut timp de reflecţii acest luptător ţăran.
A avut timp să observe diferenţele făcute
Şi să ia o hotărâre, în felul lui, pe tăcute.
Plasările la servicii, birouri, comandamente,
Mobilizările pe loc, recompensele nedrepte,
Veştile proaste de-acasă, comportarea sfidătoare
A celor rămaşi în ţară, sunt destul de grăitoare.
N-a cerut, n-a acceptat să fie un mercenar,
Nu s-a înscris voluntar în corpul expediţionar.
Nu mai admite să fie un luptător militar,
Cot la cot cu delincventul, orice reabilitar.
Aici şi-acum totul e clar, e limpede şi transparent...
S-a şters din minte ce-a fost vag, simbolic ori aparent,
Iubirea sfântă de moşie, de neam, de rege sau cult
Spiritul de sacrificiu cântate atât de mult.
Pentru aceşti anonimi, văzuţi numai ca mulţime
Cari secole au fost trataţi cu sfidare şi cruzime
S-a mai schimbat câte ceva, se ştie din ce îndemn
Dar aici au rezervate casca şi crucea de lemn.
Numai e vorba de sublimul... la luptă, până la moarte...
Că de fatidicul îndemn... de-acum, scapă cine poate...
Cu atât mai mult cu cât nu e vorba de schimbări.
De s-ar întâmpla vreodată ca aceste relatări
Să fie considerate interpretări eronate,
Deformări, exagerări, şi să fie condamnate
Că ar fi neconcludente, că ar fi păreri înguste,
Va fi loc suficient pentru altele mai juste.
Viitorii analişti vor descoperi confuzii,
Dar vor găsi şi mai uşor cu totul alte concluzii.
Atunci nu va mai fi război, lume dezorientată,
Iar pentru noi o schimbare neprevizionată...
Viaţă plutind pe-alte valuri, idei mult evoluate,
Dar nici acestea ignorate, ci cât de cât în seamă luate,
Ţinându-se cont fireşte, că în timp ce noi slăbeam
Ca putere ofensivă, dar de victorii vorbeam,
Inamicul era altul, mai dârz, mult mai combativ,
Capabil să ridiculizeze fragilul paliativ
Invincibilitatea... fluturat cam indecent,
Adoptat naiv de noi şi devenit inocent.
Trebuia să fie clar că fuga e iminentă,
Indiferent că lovitura va fi sau nu violentă.
Nu numai la primul zgomot, ci la prima presimţire
Frontul nostru va fi rupt ca un fir putred, subţire.
Ceea ce s-a întâmplat cu atâta uşurinţă
Inamicul repurtând o straşnică biruinţă.

Totul s-a-ntâmplat rapid, fără faze complicate
Răsturnări de situaţii şi rezerve implicate
Într-o bătălie cruntă de la egal la egal,
Plină de neprevăzut şi un zgomot infernal.
O unitate de tancuri sfidând infanteria
Se năpusti in viteză, vizând artileria.
Care, în loc să braveze şi să facă cumva faţă,
Părăsi amplasamentul, dispărând frumos în ceaţă.
Linia-ntâi se agită, totul se învălmăşi
Şi în câteva minute tot frontul se prăbuşi.
Întreg corpul de armată se transformă într-o turmă
Care mergea înapoi fără-a fi mânat din urmă.
Probabil că inamicul, observând retragerea,
Din spirit de economie încetează tragerea.
Încearcă doi colonei, probabil statmajorişti
O cât de cât organizare, măcar ca infanterist
A acestei mări umane, amestec pestriţ de arme
Care izbuti-n reflux slabele diguri să sfarme
Şi să se reverse-n voie flămândă şi ostenită
Până când dinspre apus noaptea fu binevenită.
A doua zi tot aşa, la fel în continuare,
Făcându-se şi regrupări din mers sau staţionare.
Se mai încearcă odată dacă e oastea bravă,
Dar se dovedi a fi o rezistenţă firavă.
Cum apăru inamicul, trupa lăsă totul baltă
Şi se porni iar la drum spre etapa cealălaltă.

Şi astfel începu un marş, lung, foarte anevoios,
Pe un drum rău, îngheţat, înzăpezit, noroios,
După cum capriciul vremii era grozav de instabil
Şi-l făcea după cum vrea, mai bun sau rău practicabil.
Mohoreala unor ştabi, nelipsită de temei,
Vor da ochi cu mareşalul şi mareşalul cu ei,
Provoacă îngrijorare, mai ales de când se ştie
Că se fac investigaţii cu destulă dibăcie...
Se caută vinovaţi, nişte ţapi ispăşitori
Pentru a fi inculpaţi ca ordinari trădători.
Timpul trece, oastea merge, frontul a rămas departe,
Ce este al fiecărui, sigur, este pus de-o parte.
Aşa că se renunţă, dar se caută mijlocul
Prin care din unu-ntr-altul, ierarhic să-şi verse focul,
După lungă chibzuinţă şi-ndelungă căutare
Se găsi că laşitatea e ofensa cea mai mare.
Şi acest cuvânt teribil o porni de sus în jos
Rostogolindu-se pe grade ironic ori curios.
Până se pierdu cu totul în mizeria comună
Care durează continuu de mai bine de o lună.
Nimeni nu-şi mai face vorbă de eroism, cutezanţă,
Căci toţi sunt nerăbdători şi copleşiţi de speranţă,
Dispuşi să ierte şi să uite, nu mai caută vreo vină
Până când li se fixează un lung timp de carantină,
Folosit judicios pentru reorganizare
Deşi se va proceda la o demobilizare...
Aparent măsură bună, dar real înşelătoare
Căci pe câmpul de bătaie s-a produs o răsturnare.
Şi de unde-acum doi ani, umblam noi după război,
De acum înainte va umbla el după noi.

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!