Un fapt divers (Baladă)

Zori de zi primăvăratic
La sfârşit de Făurar,
Orizontu-i de jăratic,
Iar câmpul, peisaj rar.

Este pe sfârşite iarna,
Ici-colo, ceva zăpadă,
Făt Frumos şi Cosânzeana
Au plecat la promenadă.

Merg obişnuit în rând,
Potrivindu-şi paşii lor,
Parc-au citi de curând
Codul Manierelor.

Par în plină tinereţe
Poate că-n Luna de Miere,
Dar respectă cu stricteţe
Regulile Rutiere.

Trec căruţe, trec maşini,
Trec şi călători pe jos,
Lăsând în pace doi câini,
Ce merg atât de frumos.

Căci doi câini sunt pietonii,
Pe cărare umblători,
Care la sfârşitul iernii
Au pornit la drum în zori.

Unul din cei care vin
Camion!... Autobuz!...
Loveşte femela-n plin
Şi-o aruncă pe taluz.

Bărbătuşul se repede
Să-i vină în ajutor
Şi nici un moment nu crede
Că e moartă-ntr-adevăr.

Din instinctul câinelui
Sau eului de fiinţă,
Sare-n ajutorul celui
Ce se află-n suferinţă.

Şi... în scheunatul său
Atât de jalnic emis,
Îşi dă părerea de rău
La crima ce s-a comis.

Că n-a fost un accident
Cu un câine rătăcit,
Care mergea imprudent
Pe unde s-a nimerit.

După cum a lăsat dâra
Camionul în elan,
Se deduce minţitura
Omului de la volan.

Care-a cârmit brusc spre dreapta,
Revenind în scurt pe drum,
Mulţumit enorm de fapta
Ce a săvârşit acum.

În hazul celor aflaţi
În benă şi în cabină,
Agricultori transportaţi
Şi la câmp şi la grădină.

Partenerul de uimire,
Dintru-ntâi rămase stei,
Venindu-şi apoi în fire,
Sări-n ajutorul ei.

Pentru fapta săvârşită
Individul asasin,
Va avea de la ursită,
Ca să suporte un chin.

Pentru oribila-i faptă,
El va fi lovit de soartă,
Nu s-aşteaptă ce-l aşteaptă,
Că e dreaptă şi nu iartă.

Nu, iubito, nu eşti moartă,
Uite ce frumos zâmbeşti,
Haide barem pân' la poartă,
Ştiu bine că mă iubeşti.

Te iubesc şi eu pe tine,
Ştii bine că te iubesc,
Sprijină-te-ncet de mine,
Hai acas' să te-ngrijesc.



Trei zile, noapte de noapte,
De-nceput de primăvară,
Fără sunete şi şoapte
Şi-a cărat scumpa povară.

Pe-ngheţul de pe câmpie,
Peste drum şi prin viroagă
Şi de urcuş o fâşie,
Fiinţa care i-a fost dragă.

Până la ei în grădină,
Total de puteri sleit,
De nesomn şi neodihnă,
Împăcat şi mulţumit.



Schincind dureros vecinii,
Gândesc consângenii zdraveni,
CÂT DE UMANI POT FI CÂINII
ŞI CE CÂINI SUNT UNII OAMENI!!!...

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!