Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Farsa (Pamfletul copiilor)

Dragi copii, nu ascultați
Nici de mame, nici de tați,
De rudenii, de vecini,
De cicălitori străini...
Că și ei au fost copii
Și făceau năzdrăvănii.

Trăgeau mâțele de coadă,
Fugăreau tot prin ogradă,
Făceau focul în coșare,
Furau ouă din cuibare,
Se târau prin bălării,
Dând iama-n bostănării.
Acum, c-au îmbătrânit,
Mintea la cap le-a venit
Și vă docănesc mereu...
Dar voi faceți ce zic eu...

Fiți mai îndrăzneți, copii,
Aruncați pe străzi hârtii
Și jucați fotbal tot anul,
Că nenea milițianul
Pe voi nu vă amendează,
Ci voios vă arbitrează.

Rupeți pretutindeni flori
Smulgeți, frângeți pomișori,
Iar pe orice șantier
Strâmbați armături de fier,
Spargeți cărămizi, panouri,
Faceți țevile rulouri,
Dați cu pietre-n câini, pisici,
Scărmănați pe cei mai mici,
Luați ouă de păsărele
Și faceți jumări din ele.
Spargeți geamuri la vitrine,
Că trustului îi convine,
Cu planul financiar
De la beneficiar.

Tocmai când e zi senină
Și e ora de odihnă,
Atunci să țipați mai tare,
Ca lupii la urlătoare.
Nimeni să nu pregete
Să fluiere-n degete,
Că cei în faza sugară
Prea duc viață sedentară,
Bătrânii o au prea ferită
Și-or să dea în arterită,
Iar cei în serviciu încă
Mai dorm la locul de muncă,
Pentru că vă-nchipuiți,
Pentru asta sunt plătiți.

Să nu vă îngrijorați
Că zilnic vă transformați
Din robinhuzi și tarzani
În căpcăuni și tirani.
Devastați locul de joc,
Nimic nu lăsați la loc,
Balansoare și scrâncioabe,
Transformați-le în scoabe,
Că administratorii
Nu mai sunt ca... tartorii,
Vă au mereu în vedere
Și fac acte de... scădere.

Nu stați răbdători la cozi
Parcă ați fi niște plozi,
Ci năvăliți în urdie,
Spre a mamelor mândrie
Că au copii... bravi feciori.
Chiar ele, nu rareori,
Vă fac semn de la distanță
Să cuceriți loc în față
La mălai, zahăr, ulei,
Să fiți aprigi... pui de lei.
Carne, brânză, găini, ouă,
Vi se cuvin numai vouă,
Mai ales c-aveți la țară
Pe cineva care cară
Pâine, paste, urdă, caș,
Marmeladă, arpacaș,
Să îngrașe un purcel,
Să fiarbă un căzănel
Și pentru că le-a adus,
Merită un ban în plus.
Sau ca să nu stea la coadă
Și prea des să nu se vadă,
Un nene cu ceafa lată
V-aruncă o ciocolată,
Ori o tanti mai moțată
Vă dă un leu de o-nghețată.

Intersecția la stop
Să o treceți în galop.
Nu luați seama la culori
Și ce fac alți trecători...
Voi nu vă curmați elanul,
Cu mapa sau cu ghiozdanul,
Cu sacoșa sau cu coșu'
Să treceți numai pe roșu.
Să aveți mari bucurii,
Folosiți ca jucării
Rotilele, trotineta,
Tri și mini bicicleta,
Pe trotuar și carosabil,
Că e foarte lăudabil.
Nu vă temeți de mașini,
Că cei cu volanu-n mâini,
Sunt datori să vă ferească
Și lângă voi să oprească.

Iar când vă aflați în clasă,
Săriți pe bănci și pe masă,
Faceți mobila grămadă
Și dați liniștea pe sfadă.
Chiuliți cât mai multe lecții,
Stricați orice instalații,
Că-n urmă-vă ora-ntreagă
Vin profesorii să dreagă.

Dar... când veți fi mame, tați,
Pe copii să nu-i certați
Și să-i luați la chelfăneală,
Că vă dau de cheltuială.

Sau, mai târziu, ca bunici,
Să plictisiți pe cei mici,
Devenind înțepători,
Moraliști, cicălitori.

În ceea ce mă privește,
A fost o FARSĂ, firește,
Iar acum, în încheiere,
Autorul ei vă cere
Să vă pronunțați deschis
Despre cele ce a scris
Și din cât nu v-a plăcut,
CE... CUM TREBUIE FĂCUT?...

poezie de din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendar22 aprilie 1913 - s-a născut Gheorghe Ionescu în satul Sălcii, comuna Goești, în Țara Românească
Nu este introdusă data decesului pentru Gheorghe Ionescu. [Caut pe Google] [Adaug data decesului]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook