Vinovatul

Şira spinării a Terrei,
Abia la sfârşitul erei,
Atomului dezagregat,
De spaimă s-a-nfiorat.

I s-a făcut părul măciucă,
Văzând că oamenii s-apucă,
Să facă rampe de lansare
Şi silozuri nucleare.

Pe cer, sub apă şi pe sol,
De la pol până la pol,
Mişună fără-ncetare,
Arme de exterminare.

Astfel că în orice zi
Terra se poate trezi
Cu un cataclism atomic,
Chimic, bacteriologic.

Şi nu-i greşit de s-ar spune
Că nimic nu va rămâne,
Din ce natura a dat,
Omul a realizat.

Ca să-ndepărtăm de noi
Primejdia de război,
Să demascăm vinovatul;
Priviţi-l!... Este savantul!

Catapultele primare,
Oglinzile incendiare,
Praful de puşcă inflamant,
Au fost făcute de-un savant.

Cu sufletul întunecat
Şi geniul rău, a inventat
Arme noi, teribile,
Cu urmări oribile.

Oare ce fel de fiinţă
Poate fi omul de ştiinţă,
Ce face plecat pe planşe
Schiţa armei ucigaşe...

A dovedit mai curând,
Purtând numai arme-n gând,
De distrugere în masă,
O ferocitate crasă.

Are în minte răceală,
În sufletul său are smoală,
Are în inimă otravă
Şi e mort după gâlceavă.

Căutând cu-nfrigurare
Şi chiar cu exagerare
Arme noi pentru război,
Totul este rău în voi.

Savanţi, voi distrugeţi toate
Purtătoarele de moarte,
Să dispară pe vecie
Bombe, viruşi, sărăcie.

Puneţi capăt prin urmare
Cercetării nucleare,
Schimbând-o prin orice mijloace
În preocupări de pace.

Împlinindu-vă menirea
De a duce omenirea
Spre lumină, înflorire,
Bunăstare, fericire.

Nu vă arogaţi menirea
De-a distruge omenirea...

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!