Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Tirada nebunului

Am strălucit ca mediocru
Și la nimica n-am fost bun
Că se mira și tata socru:
De ce nu beau ca el, tutun?

De ce nu fac și eu un joc
De zaruri, cărți, poate canastă
Că toate astea la un loc,
Te fac să uiți că ai nevastă?

De ce nu-mi pace măcar remmy?
Să trag din când în când o dușcă?
De ce n-am și eu contra vremii
Cum are Dumitrescu, pușcă?

De ce n-aduc și eu în casă
Mai mult bănet decât s-ar cere,
Deschise conturile ca să,
închizi o gură de muiere?

De ce nu-mi place ce se poartă?
De ce nu vreau s-ader la modă?
La ce e bun natura moartă
Și despre care scrii o odă?

De ce n-am și eu doar o rudă
Suspusă pentru ajutor?
Cea care-o am nu vrea s-audă
Sau să-mi acorde vreun favor

La ce bun diplomele toate
Să aibă moliile ce roade
Când toată lumea dă din coate
Codoșii, parveniți, iscoade?

La ce bun studiile dacă
Nu ești în stare să crești plozi
Că n-ai nevoie de dădacă
Și geme lumea de nerozi?

La ce folos învățătura
Când e mai bună o fițuică?
Alege omul scurtătura
Și are-ntruna bani de-o țuică

De ce nu fac și eu un chef
Să-mi cânte rromul cu vioara
O noapte-ntreagă cu vreun șef
Și să mai urc un pic pe scara,

Căpătuielilor și-a legii
Că toți zănaticii ajung
La sacul lor cu privilegii
Iar drumul nu-i așa de lung?

La ce bun munca cu toptanul
Și-n urmă să bolești lihnit
Că-ți pun în spate geamantanul
Și du-te de unde-ai venit!

Și ia-ți-l pe Petrarca-n brațe
S-adormi cu gândul la sirene
Când foamea-ți ghiorăie prin mațe
Și vrei să mai compui catrene!

C-o să mă-ngroape cu Shakespeare
Să-l strâng la piept dac-o să mor
Halal băiete chilipir
S-ajungi de râsul tuturor!

Am strălucit ca mediocru
Și la nimica n-am fost bun
Că se mira și tata socru:
Oi fi eu zdravăn, ori nebun?

Și se insinuă morala
Că socrul mi-a murit de mult
Și vi se pare alandala
Eu să vorbesc, eu să m-ascult

Da-n orice fire-s veșnic doi
În permanent conflict acut
Că zvârl în mine cu noroi
Și mă tratez ca un rebut

Tirada asta, vinovat
De parc-am tras în cer cu tunul
Am spus-o rar și apăsat,
Într-o oglindă, ca nebunul!

poezie de din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook