Poezii
Cuvintele frumoase sunt frunze care cad,
O ploaie de matase, ce ne mangaie seara,
Cand peste strada goala, infiorat, vioara
Ne scalda cu iubirea dorintelor ce ard,
Nu-mi multumi, doar cerul in noapte iti saruta
Adancii ochi de patimi si pielea ta de jad,
Si gura ta de floare, inca nedesfacuta,
Si pleoapa ce tresare, pe perina ta, cald.
Vartej de intuneric din galaxia oarba
Ma zamisleste iata dintr-o tacuta stea,
Ca cerul sa ma cheme si dorul sa ma soarba,
In ploaia care cade pe frumusetea ta.
Ne asteptam de-un secol, si ne sfarama veacul,
Ne-amesteca tacerea in umedul nisip,
Singuratatea trage in inime cu arcul,
Pe strada unde inca nu s-a-ntamplat nimic.
poezie de Ion Vanghele (3 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele
Votează! | Copiază!
| Ion Bardung [din public] a spus pe 27 august 2009: |
| O construcție (relativ) corectă pe un fond anost. Nimic deosebit. |
| vanghelis007 [din public] a spus pe 27 august 2009: |
Suzuki s-a dus la un concurs de poezie.A ajuns in finala si acolo, juriul i-a dat lui si celorlalti concurenti cate o foaie de hartie, cu conditia sa scrie ceva in treizeci de secunde.Dadu sa scrie ceva Suzuki cu creionul din dotare, cand hop i s-a rupt varful.Timpul trecea.Suzuki s-a descaltat de piciorul drept, si-a scos ciorapul si a inceput sa scrie cu unghia de la degetul mare, gros si opozabil, B...A....R...Seful juriului a fluierat, hartiile s-au luat, si nimeni in sala n-a mai suflat.Dupa un sfert de ora, s-a anuntat verdictul:
Castigatorul premiului I...
Suzuki era fericitul.
Reusise sa scrie cuvantul Bardung foarte corect,
Ceea ce foarte rar se intampla chiar si unui intelept.
S-a dovedit in felul acesta ca desi fondul este anost,
Toata problema este sa nu scrii prost. |
| Atena [din public] a spus pe 28 august 2009: |
Ion Bardung,
Construcția este corectă,
pătrunde armonios prin urechi
și merge direct la suflet,
în ciuda unui iz ușor clasic.
Versurile au o muzicalitate aparte,
o sonoritate proprie deosebită.
Poetul manifestă o remarcabilă înclinație
spre poezia rimată.
Nimic anost.
E mai degrabă farmecul
unei excelente fotografii retro,
rătăcite printr-un album cu poze colorate.
Iar comentariul Autorului,
intrat momentan în pielea lui Suzuki
este justificat.
El emană tristețea creatorului,
atunci când i se subapreciază creația.
Autorul
ar trebui să-și revizuiască
propria atitudine față de creațiile altora,
să-și mai tempereze reacțiile
față de niște nume de patrimoniu,
precum Cioran, Țuțea, Hugo, Einstein. |
| vanghelis007 [din public] a spus pe 28 august 2009: |
Tristetea mea e dincolo de mine,
A coborat prin noapte de departe,
De ea, acum tacerile-mi sunt pline,
Ca toamnele de frunzele lor moarte.
Creatia traieste-n voi cuminte,
Un bibelou pe raftul cel uitat,
Cu freamatul de nopti si de cuvinte,
In pasarile care au zburat.
Si sa nu dea ca sa va calce dorul,
Acela care doare omenesc,
Cu lacrime sa umple-n nopti pridvorul
Si inima cu florile ce cresc,
Din ce-s acum, tarziu voi fi tacere,
Si luna rotunjindu-se in lac,
O umbra, catre zorii albi, ce piere,
Cand zilele petalele-si desfac.
Si-am sa ma pierd cu urmele prin stele,
Cu Tutea, Hugo, Einstein si Cioran,
Iluzie a lumii efemere,
Cuvant zburand din lutul ce eram. |
| Ion Bardung [din public] a spus pe 28 august 2009: |
| Vanghelis, n-ai perspicacitate și te aventurezi în a trage într-un loc din care glonțul s-ar putea să prindă un ricoșeu ciudat și nefericit pentru tine. Bardung este o combinație între cuvântul "bard" și Baldung, numele unui pictor renascentist german. Să fii iubit! |
| Atena [din public] a spus pe 28 august 2009: |
Bravo, Vanghelis!
În poezie,
la proba de sprint,
ești mai iute chiar decât Păunescu.
Replică fulger,
bine articulată.
Bardung exagerează
cu mofturile sale.
Ba te mai și amenință
cu gloanțe ricoșate,
fără să știe
că tu ai permis de portarmă,
prin natura meseriei.
Cât privește proveniența
numelui de Bardung,
o asemenea combinație e greu de intuit.
Acum toul e clar.
Dar inițial
am crezut
că e vorba de un bar
al fotbalistului brazilian
Dunga. |
| vanghelis007 [din public] a spus pe 28 august 2009: |
Eu sunt o biata umbra trecatoare,
O frunza veche poate doar atat,
Poti sa lovesti in carne, chiar ma doare,
Si am sa tip si am sa fac urat,
Cuprins de teama, sau de disperare,
De toamna ce ma-ngroapa pana-n gat,
Dar urma mea, va arde-n ceruri tare,
Nici tu nici eu, nu sti-vom insa cat.
Ori poate m-oi intoarce in tarana,
Din steaua care-acuma e namol,
Si am sa cant, cu noaptea ce ma-ngana,
In fosnetul arzand sub cerul gol.
Te cearta daca poti cu infinitul
Cu pasarile care trec in zbor,
Cu crucea care tine rastignitul,
Cu visele ce-n crangul nostru mor,
Si ai sa vezi ca e desertaciune,
O lupta inutila, in zadar,
Cand timpul pe-amandoi sa se razbune,
Ne va-ngropa, in vesnicul hotar.
Eu ma intorc la steaua mea pagana,
Dorintele de coltii ei s-agat,
Si ud pamantu-n razele de luna,
Cuvintele din mine cand va-nvat. |
| vanghelis007 [din public] a spus pe 28 august 2009: |
Provoaca-ma in versuri daca poti,
Cuvinte sunt destule, pentru toti,
E locul unde poti straluce tare,
Cu vorba poeziei ce nu doare. |
