Fantomele trecutului masculin sunt trupuri îmbălsămate într-o criptă sacră. Femeia le arde şi le spulberă cenuşa în vânt şi forţa fiinţei ei, alimentată de incendii, luminează un singur chip viu, al celui de acum. Părinţii, strămoşii, fraţii, logodnicii, amanţii îi incinerează cu o cruzime senină şi inconştientă şi întinde aceluia - unul - urna ei proaspătă, şi dacă fantomele ridică umbre cumva, le urăşte, le tăgăduieşte, le îndepărtează sincer şi violent ca pe nişte duşmani necunoscuţi. Aşa e femeia! Poate ca nu şi.. femeile.

Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în faţa oglinzei
Adăugat de scofieldutza
Votează! | Copiază!