Dacă-ai pleca și nu te-aș mai găsi
Dacă-ai pleca și nu te-aș mai găsi,
Pe prundul gândului aș rătăci
Până cocoșii zării, prin cântat,
Ridică vălul cerului lăsat.
Cu sufletul în straiul vieții tern,
Pe pragul casei tale-am să m-aștern
Și-atât de dragă raza vieții mele
Aș face-o zbor de aripă spre stele.
Dacă-ai pleca și nu te-aș mai găsi,
De clipe trupul mi l-aș desfrunzi
Până ce toamna, fără de cruțare,
Va lua din mine pata de culoare.
Când ziua obosită-ar amurgi,
Tot plânsul norilor l-aș răscoli
Și-atât cât poate lacrima să vadă,
I-aș țese iernii fulgii de zăpadă.
Dacă-ai pleca și nu te-aș mai găsi,
Cocon în fir de lună m-aș zidi
Să pot renaște-n fluture de noapte
Și-n cruce inima prinzând pe spate,
Aș rătăci, în nopți lungi și pustii,
Dacă-ai pleca și nu te-aș mai găsi.
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (4 iulie 2008)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre noapte
- poezii despre zăpadă
- poezii despre viață
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.