Verde marin

Verde-marin, verde-marin,
mă fascinează prima oară
privirea ta cu iz felin
ce lacomă se înfioară.
Se-agaţă de obrazu-mi fin,
de catifeaua mâinii albe,
de sânii mei ca flori de crin
şi de mărgeanul gurii-n salbe.
Urechea mi-o încânţi şoptit
şi ca un şarpe mă-mpresori,
m-atragi în jocul născocit
cu braţe pline de fiori.
Verde-marin, verde-marin,
cu o mişcare ca-ntr-o doară,
Verde-marin, verde marin,
mătasea de pe trup coboară.
Din toate părţile păcatul
ne copleşeşte, ne vânează
şi clipa, strâns bătând din aripi,
deasupra noastră aiurează.
Beţie, fără strop de vin,
ne-a copleşit făr' de scăpare,
vioara şoldului meu fin
sub gura-ţi lacomă tresare.
Lumina frântă prin fereastră
în umbra camerei se cerne,
ne-nvăluie-n mantie-albastră,
pe trupul nostru se aşterne.
Îmbrăţişarea ei se-aşază
peste a noastră îmbrăţişare,
cu albe aripi ne cuprinde,
ca o mireasmă-n sanctuare.

poezie de Mariana Dobrin
Adăugat de Mariana Dobrin
Votează! | Copiază!