Fântâna
În ciutura neagră, bătrână,
îmi tremură greu amintirea,
iar cumpăna veche-a fântânii,
ce-şi ştie de veacuri menirea,
scrâşneşte strident într-o doară
când apa o urcă-n lumină
să stingă pârjolul de vară.
Când gura-nsetată mi-apropi
de buza ciuturii plină
şi sorb cu nesaţ povestea adâncului,
mă-mpărtăşesc din viaţa
ce ţâşneşte ca ofrandă,
din seva pământului.
Prin cântecul ciuturii pur
chipu-mi privesc
în oglindă mai clar
şi spăl cu răcoarea ei fardul,
întins ca o mască de var,
ce-ascunde a timpului urme
săpate în sigur contur
de jocul ce-l poartă hazardul
ce tropăie-n jurul meu dur.
Şi-n preajma fântănii se vede
a timpului mână cum sapă,
când zidul fântânii-o să cadă
eu fivo-i de mult
doar o frunză peapă.
poezie de Mariana Dobrin
Adăugat de Mariana Dobrin
Votează! | Copiază!

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.