1 Mai Muncitoresc
Râde iară primăvara,
Peste câmpuri, peste plai,
Veselia umple țara,
C-a venit Întâi de Mai!
Muncitorii au pornit
Și-ntr-un glas s-au înfrățit!
Și ei azi sărbătoresc
Unu Mai muncitoresc.
Înfrățiți azi cu țăranii,
Muncitorii-n joc și cânt,
Prăznui-vor în toți anii
Libertatea pe pământ.
Peste mări și peste țări,
Se adună pe cărări,
Lumea toată în alai
Pentru al nostru Întâi de Mai.
poezie de Maria Ranteș
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Rodel Storisteanu [din public] a spus pe 14 martie 2019: |
Aceasta,, poezie'' a fost scrisa demult, demult si transformata in,, mars de 1 Mai'' cu ajutorul lui Ciprian Porumbescu, care a compus muzica. Daca nu credeti, uitati-va pe You Tube. Are asa un iz comunist, dealtfel a fost utilizata de regimul comunist pana la demonetizare. Ma mir ca a fost aleasa poezia zilei de 1 Mai 2018. Se pare ca nostalgia e mai tare ca poezia. |
Agamemnon [din public] a spus pe 16 martie 2019: |
Rodele!
Ar trebui să știi
că mișcarea muncitorească
are o bogată tradiție internațională!
Comunismul a fost doar una
din formele ei de organizare.
E păcat să reduci totul
la experimentul ceaușist. |
crespus [din public] a spus pe 16 martie 2019: |
Varianta inițială a textului și melodia au fost scrise de Ciprian Porumbescu în 1880. In 1946, comuniștii, prin Maria Ranteș, au adoptat-o nevoilor vremii. Versurile originale sunt următoarele:
Cântec de primăvară
Cerul limpede zâmbește
Ca-ntr-apus și răsărit
Iarba, frunza, floarea crește
Pe pământu-ntinerit.
Toate saltă-n dulce-alai
C-a sosit și luna mai
Ciocârlia sus intoană
Al sau vers de mânecat
Rândunica se re-ntoarnă
La căminul dezghețat.
Toate saltă-n dulce-alai
C-a sosit și luna mai.
Soarele voios pătrunde
In bordei ca și-n palat
Intristarea se ascunde
Sufletul mi-i ușurat.
Toate saltă-n dulce-alai
C-a sosit și luna mai. |