Cinci anotimpuri
Uneori sunt ca toamna.
Aștept să-mi cadă frunzele
Și să uit tot ce-am pierdut,
Să uit și toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Și aștept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă țară
Până când m-apucă dorul
De-o viață-așa amară.
Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Și-ncep să văd în ceață,
Și fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheață.
Iar când regret și mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.
Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Și încerc să îi șoptesc
Să anunțe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Și încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună și deschisă
Ca un câmp, plin de flori.
Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit și mă-ntristez,
Și-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Și stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.
Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viața ce-o trăiesc,
Asta-i viața ce-o iubesc.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre iubire
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre păsări
- poezii despre primăvară
- poezii despre plâns
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.