Dreptunghi

printre stancile arcuite patate doar de sange,
urc trepte tenebroase si sufletu-mi chiar plange,
vad o casa mititica, umbrita doar de-un plop
si din norii vagabonzi cad reci si rosii stropi,
si florile-s rosii si plang de-al tau dor
intr-o gradina dreptunghiulara eu sa vrea sa mor
de dorul tau iubito si pentru al tau amor,
v-oi putea-mi uita durerea-mi si v-oi putea s-adorm,
s-atunci cerul rosu se va-nsenina
si-n racla noastra rece o raza va lumina
si ne va stropi cu lacrimi calde, acel plop curat
atunci sa-ti dai seama ca eu te-am adorat
caci ai fost femeia nimanuia desi multora ai fost,
dar toti te-au iubit cu o iubire fara rost,
eu te venerez iubito, si inca te iubesc,
femeie cu trupul rece dar cu chipul prea ceresc,
n-am sa te uit nicicand mereu ve-i fi aproape-mi
dar fara tine-n racla v-oi fi-n singuratate-mi
si acea casa mitutica umbrita doar de-un plop
e un cavou rosu, melancolic, cu un singur, rece, mort
eu stau langa tine si-ti patez haina alba
cu lacrimi reci de sange si imi este teama
sa te-ngrop iubito fiindca atunci am sa te pierd
mai bine ma-ngrop cu tine si nu ma mai destept,
asta-mi e dorinta si rau n-o sa-mi para
c-am sa dorm o vesnicie in gradina dreptunghiulara

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Votează! | Copiază!