Obezitate
Progresul, ne-a adus în societate
Și bune, și mai rele, de prisos,
De-o vreme, însă, viața ca pe roate
A început să meargă dubios,
Nu mă refer nicicum la calitate
Ci la volum, că unul nu-i burtos,
Iar ca motiv, cei de specialitate,
Spun că a dispărut mersul pe jos ;
O fi motivul bun, însă mă mir
Cum nu ne spun care este pricina
Privind micul ecran ore în șir
Ne crește pe fotolii slănina (!?)...
Dar azi, de la distanță, ca la tir,
Printre canale, când îmi luam bulina,
Descopăr plin de draci și de sictir:
Telecomanda!... aia-i, bat-o vina!....
Mi-am amintit de vremurile-n care
Aveam cu totul alt exterior,
Dar ce efort făceam și ce mișcare,
De la un cap la altul, pe covor,
Luam sufrageria pe picioare,
Căci manual, (nici nu era color!)
De zeci de ori nainte de culcare
Schimbam canale la televizor!
poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Votează! | Copiază!