De când

de când zdrobim cu pumnii tari ţărâna
a mai rămas un punct azi doar lumina
un vers şi-n bulgărul amar de tină
topit-am lacrima să-nalţ la cer, cunună.

de vremea este să mai plec prin ploaie
alerg, din nou genunchii se îndoaie
rescriu iar paşi să sterg din umilinţe,
şi-n suflet să aştern din nou dorinţe.

că uite azi e vreme de-amintiri, copile
şi-n calendare-adaug numărul de zile,
întreg mi-e sufletul e chiar rotund
de-i luna plină plâng din nou, răzând

şi strâng cu bucurie-n mine fiecare dor
şi îl anim de-o coardă de chitară-ncetişor
să-i cânte nopţi în cor cu florile de tei
să ne-nvelim cu norii şi să-i ferim de ploi...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Votează! | Copiază!