| Yorick [din public] a spus pe 18 martie 2017: |
O epigramă perfectă. Are într-însa tot ce-i trebuie și nici nu-i
prisosește nimic. Adică: ritm impecabil, rimă bogată, construcție
măiastră, poantă percutantă și perenitate... la greu!
La multe împliniri, maestre Epigramist! |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 18 martie 2017: |
| E perfecta si nu prea. Pluralul cuvantului "teapa" e altul. Licenta d-lui Sase (succesorul lui Cincinat) altereaza perfectiunea minusculei capodopere. Chiar si poanta poate fi "intepata". In ipoteza ca hotii ar fura tot lemnul patriei, am putea cumpara altul (acelasi, dar mai scump) de la austrieci. Prin urmare, Quintus dovedeste un provincialism desuet intr-o lume globala. Daca s-ar intoarce Tepes din lumea celor drepti (nu neaparat infipti) ar constata ca procedurile s-au schimbat. Hotii nu mai sunt trasi in teapa, ci trag tepe. Teparul Draculea le-a dat idei. Tepele au ramas, insa s-au reorientat spre popo(u)r. |
| Yorick [din public] a spus pe 19 martie 2017: |
Credeam că este evident pentru orișicine că acest cognomen - QUINTUS -
adoptat de domnul Mircea prin moștenire, vine de la cifra trei, nu șase,
cum cu erudiție latină apreciază unii experți.
Țeapă este un substantiv care, spre deosebire radicală de defectivul
de un plural distinct, pițigoi, de exemplu, este puțintel mai generos,
având două variante de plural: țepe, țepi.
Despre poantă nu discutăm, pentru că tocmai în asta constă, în genere,
vraja ei: de-a nu prea putea fi mirosită" de tot boborul. Că de unde
nu-i, nici bunul Epigramist nu cere! |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 19 martie 2017: |
| Daca Mircea e urmasul lui Cincinat, reiese ca, e succesorul dumisale. Iar cum Cincinat e purtator de cinci, atunci Quintus e... detinator de Sase (cifra care ne sugereaza sa fim vigilenti), chiar daca numele lui sugereaza altceva. Poanta sugereaza un lucru ascutit. Ca atare ea trebuie captata cu celulele receptoare din tegument, nu cu nasucul. Ar trebui, asadar, sa fie intepatoare pentru piele (soricul insensibil la alifia legii sau manuta acaparatoare) nu pentru mucoasa nazala. Dar astea sunt nuante senoriale prea fine pentru entitati descarnate (tigve de mascarici). Epigramele sunt tepuse literare (scobitori) pe care boborul le poate lesne sesiza. Inteparea celui (celor) vizat e o forma de sanctiune colectiva (impunsatura cu tepusa ironiei capata proportiile unei trageri in teapa). Daca publicul nu impartaseste opinia autorului (sau daca nu o sesizeaza), epigrama e doar un gest vindicativ (sau futil), care-l descalifica pe tepesul literar (tragatorul in teapa). |
| Yorick [din public] a spus pe 20 martie 2017: |
Teoria chibritului, cu referire la scobitori și țepușe, pare uimitor de binișor
argumentată, ținând cont de slaba concentrație de poantă pe care o prezentați pe
metru pătrat de tegument. Cea cu finețea sectorială a tigvelor de măscărici, nu.
Ultima frază ar putea fi, de asemenea, luată în discuție, dar nu în cazul epigramei
de față și - mai ales - a autorului care, ca fost ministru la justiției, știe cu
mult mai bine decât ați putea domnia voastră să vă ascuțiți vreodată, despre ce
vorbește. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 20 martie 2017: |
| Yorickule, te rog sa nu faci poante boante pe seama poantelor mele. In afara de faptul ca numesti un epigramist "maestru", fapt ce denota o utilizare abuziva a apelativului cu pricina (epigrama e un gen literar minor indiferent de varsta si de functia politica celui care o practica). Observ ca ati renuntat partial la imbarligaturile (elucubratiile) cu pretentii de fineturi intelectuala care fac deliciul (masochist) al comentariilor dvs . Asta e un lucru admirabil. Mai putin laudabil e ca elogiati un epigramist care, ministru al justitiei fiind, in loc sa-i traga in teapa legii pe hoti, ii tratariseste cu inofensive scobitori "epigramistice". Prin ras el indreapta moravuri. Le indreapta spre naravuri si mai mari. |
| Agamemnon [din public] a spus pe 20 martie 2017: |
Dacă Vlad Țepeleanu
copilul lui Valad Dracul
(Sagrada Familia de Snagov)
ar fi fost japonez,
dacă ar fi avut oleacă
de spirit autocritic,
și-ar fi așezat
fundul voievodal
în cea mai înaltă
țeapă.
Autoțepuire!
Harakiri valah! |
| Yorick [din public] a spus pe 21 martie 2017: |
Titlul onorific de maestru poate fi atribuit oricărui individ cu merite
mai deosebite decât ale altora din fieful lor. Nu este limitat la un anumit
domeniu al artei. Chiar și păpușarii pot ajunge la acest înalt nivel platonic.
Nu știu cât de minor este genul literar în care este inclusă epigrama, cine
a statuat și cum această delimitare, dar știu precis că doar cei ce nu sunt
ever-never în stare să ticluiască așa ceva își decretează, cât se poate de
emfatic, disprețul față de epigramă. Sunt convins, de asemenea că nu oricine
poate să scrie o epigramă originală, care să respecte, integral, toate rigorile
acestui gen minor, care, după mine, ar trebui scris cu litere mari.
Dumneavoastră puteți? Aș fi foarte curios!!! |
| Yorick [din public] a spus pe 21 martie 2017: |
| Titlul comentului: Don-Dănel |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 21 martie 2017: |
Yorickule, pe zi ce trece devii tot mai inteligibil. Nervozitatea (sau macar indispozitia pasagera) iti prieste. Lato sensu, ai perfecta dreptate: daca un ins poseda maiestrie (o abilitate superioara) intr-un domeniu poate fi calificat drept "maestru". Chiar si un epigramist (un literat periferic) ar putea primi, in lipsa de alte recompense, acest titlu onorific. Stricto sensu, insa apelativul maestru se cuvine a fi acordat doar celor a celor care produc opere care poarta amprenta (insesizabila prealesne laudatorilor) eternului uman. Un epigramist inzestrat poate avea slova mestesugita, poate poseda un mestesug, dar nu e un "maestru" literar. Epigrama e un gen literar minor pentru ca e circumstantiala, facila, limitata ca expresivitate (in registrul comediei usoare, a vodevilului prescurtat) si mesaj. La noi "maestri" ai genului comic sunt Caragiale, Victor Ion Popa, Ion Baiesu s.a. Un excelent si temut epigramist a fost fratele lui Johhny Teodoreanu, faimosul Pastorel. M-as feri sa-l numesc maestru sau daca as concede sa ii lipesc pe frunte acesta eticheta, as invoca post hoc scuza ebrietatii (in care Pastorel era "mare mester"), eventual as pretinde ca am fost perceput trunchiat si ca expresia completa era "maestru de ceremonie".Tin sa iti atrag atentia ca te contrazici atunci cand pretinzi ca exista insi (aluzie stravezie la Don-Danila) care sunt incapabili principial (never-ever) sa ticluiasca o telegrama nostima si versificata (o epigrama) respectand nu stiu ce "rigori" (hehehehe, canoane in toata regula, monser) ale estropiatei specii literare cu pricina, dupa care ii provoci sa iti probeze contrariul. Nu intentionez sa scriu vreodata vreodata o epigrama dupa toate "rigorile" (cuvantul asta ma inspaimanta si ma demobilizeaza, pe cuvant), pentru a satisface curiozitatea unui barbat. Daca in locul dumitrale era o cucoana si avea o curiozitate, ce pot pentru ca sa zic: "never say never-ever!". Oricum, provocarea in sine mi se pare puerila si de neluat in seama. Eu nu sunt in scriitor. N-am scris nici-o carte (nici macar cu opuscul cu integrame literare - aka epigrame) si nici n-am de gand sa schimb acest lucru. Cred ca as putea, dar nu vad de ce m-as preta la o indeletnicire atat de vetusta si de nerentabila. Daca as fi vrut sa fiu celebru, as fi intrat mai degraba in politica. Sunt convins, insa ca n-as face alta branza, decat sa fur din cascavalul bugetului public. Altfel spus, as fi lipsit de originalitate.
Ceea ce, pentru un literat potential ca mine e o boala fara leac. Va imbratiseaza cu mainile la spate, Donul Linistit |
| Yorick [din public] a spus pe 22 martie 2017: |
Don-Daw,
Nu simțeam deloc nevoia acestui conspect al profundelor puncte de vedere care
s-au pogorât, de-a lungul timpului, asupra acestei mult prea creștinești luări
de atitudine, de care fug ca dracu de tămâie toți cei ce constituie, de fapt,
prezumtiva carne de tun, masa de manevră, a minorilor pe care-i ștampilați
cu atâta determinare. Vi s-o fi administrat vreodată, în trecutul subconștient,
vreo telegramă ri(t)mată, cu deficit de cucurmină și de atunci inevitabilul gâlci!
Curiozitatea aproape feminină care v-a frapat se limita la modul în care puteți
răspunde la un mic șalanj. Nu era cazul să vă strofocați prea mult. Știam din
start că nu este de demnitatea dumneavoastră să dați cu sulița creativității în
populație. Deși cred că la smartul, concretul și eferența verbului dumneavoastră
nu v-ar trebui prea mult... peste o sută de ani, pentru a sicrie epigramă.
Matricea espresiei mele este aceeași dintotdeauna, capacitatea dumneavoastră
de percepție și asimilare a progresat considerabil. Dar nu vă faceți probleme,
nu doare prea mult timp. (Veți fi fiind un fel de maree, în perioada refluxului!)
Maeștrii pe care i-ați evocat, au trecut de mult timp de faza respectivă, acum
sunt monștri. Ați uitat (deliberat?) să-l menționați și pe Titi Teașcă! Se poate?
Aceleași viguroase și reciproc cordiale strângeri de mână! |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 22 martie 2017: |
| Felicitari, d-le Sigmund pentru infailibilele (per)forari psihanalitice. Carevasazica in trecutul meu sentimental (mai mult senti- decat mental) exista o trauma provocata de nush ce epigrama/ clondir cu vitriol literar. Estimarile privind timpul necesar imaculatei conceptiuni a unei epigrame mestesugite (precum cea de mai sus - in sensul axiologic al termenului) de catre subsemnatul sunt cat se poate de exacte. Dupa sfortari seculare (daca imi intrebuintez serios toata masa cerebrala, consumand la cina, ca adaos intelectual, salata de creier simian) daca nu chiar minerale (gandindu-ma la regnul caruia apartin de facto) as putea sa zamislesc un catren de o valoare comparabila (dati-mi voie sa sper: asimptotic egala) cu cel de mai sus. De fapt epikilograma e atat de sus incat nici nu indraznesc sa o privesc inca o data ca sa nu-mi sapca mediocritatii in balta fetida a invidiei auctoriale. Pasilareverede! |
18 martie 1917 - s-a născut Mircea Ionescu-Quintus