Ori Dumnezeu vrea să elimine răul și nu poate; sau poate, dar nu vrea; sau nu poate și nu vrea. Dacă vrea dar nu poate, este neputincios. Dacă poate, dar nu vrea, este răuvoitor. Dar dacă Dumnezeu poate și vrea să elimine răul, cum se face că există rău? Iar dacă nu poate și nu vrea, de ce l-am numi "Dumnezeu"?
citat clasic din Epicur
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu cunoaștem unde a fost publicat prima dată acest citat. Dacă știi, poți trimite o semnalare.
1 Irrationalis Cogitatio [din public] a spus pe 2 noiembrie 2013: |
| Din punctul meu de vedere, acest citat este argumentul suprem care poate ingenunchia orice alt contra-argument venit din partea unei persoane ce crede in divinitate. |
2 Mihail Arin [din public] a spus pe 3 noiembrie 2013: |
| Epicur a trăit patru secole înainte de Hristos. Era politeist, ca orice grecotei al acelor vremuri. Deși foarte deștept, nu citise Biblia. deci Dumnezeul lui trebuie să fie Zeus, marele curvar al Olimpului. Epicur nu cunoaște răbdarea divină, capacitatea lui Dumnezeu de a amâna sine die luarea unor măsuri excepționale, inclusiv teoria "coabitării" cu forțele răului. Fiind materialist convins el face greșeala majorității ateilor. Refuză să creadă în Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu mai face minuni, menite să-L credibilizeze... Marota ateilor în materie de miracole divine: scoaterea definitivă a lui Lucifer de la guvernare... |
3 Lucian Velea [webmaster] a spus pe 3 noiembrie 2013: |
| "Dacă poate, dar nu vrea, este răuvoitor." - aici e cusurul. Important în viață nu este să fim feriți de rău, ci să descoperim în noi cum să-i facem față. Dacă Dumnezeu ne-ar feri de rele, am deveni niște "copii" cocoloșiți și răsfățați, adică ne-ar face un rău imens. |
4 daniel stanciu [din public] a spus pe 4 noiembrie 2013: |
| Sau poate ca binele si raul sunt conventii umane care exprima acordul si dezacordul cu scopurile noastre. Numim "rau" ceea ce e contrar dorintelor noastre. Dar dezideratele noastre sunt ele "bune" (adecvate) in armonia universala? Raul e doar limitarea intentiilor si actelor ce ar putea perturba ordinea instituita de Zeul suprem. Stoicii, contemporanii lui Epicur, au formulat un astfel de raspuns la tetralema hedonistului. Dumnezeu admite raul particular (restrangerea scopurilor si faptelor nostre) pentru a promova binele general. Raul e dezacordul dintre noi si divinitate. Raul e o neintelegere, o perspectiva limitata si tulbure asupra spectacolului regizat de intelepciunea divina. |
5 Altuss [utilizator înregistrat] a spus pe 27 martie 2014: |
| Parmenide vorbește despre "întregul absolut". Dumnezeu e un întreg absolut, care a creat tot ce se poate crea, de la "Răul absolut" al Iadului, până la "Binele și plăcerea absolută" a Raiului. Între acestea sunt create alte lumi, având fiecare câte ceva și din "Răul absolut", dar și din "Binele absolut". Una dintre aceste lumi, esta asta a noastră, ca un Arhipelag de Bine într-un Ocean de Rău. Prin urmare, Dumnezeu fiind un întreg absolut, care creează absolut tot ce se poate crea, nu renunță la acest atribut, pentru că nu ar mai fi "Întregul absolut", care creează absolut orice, inclusiv Răul. Dacă ar fi doar binele, unde ar fi răul ? Nu ar mai exista întregul absolut. |
6 Grigo [din public] a spus pe 9 august 2017: |
| Subliniez pe Altuss! |