Prohod

Te-ai aşezat pe pieptul meu, iubito,
Ca un bănuţ pe pieptul unui mort
Căci neputinţa mi-ai ghicit-o
Şi frigul ce în mine-l port.

Simţindu-ţi răsuflarea caldă
Şi stând, aşa, în delăsare,
Imagini sumbre mintea-mi scaldă
Şi-mi vin gândiri de îngropare:

Văd licurici în noapte cum lumină
Călătoria mea spre nicăieri
Şi crengi de plop văd cum suspină
În seri de humă şi păreri.

Iar din coroane de rugină
Salcâmii – prohodind frunzare
Vor străjui sleita-mi tină
Până-or pieri şi ei-n uitare.

Din mii de buciume şi goarne
Turbatul vânt, în miez de noapte,
Liniştea seacă o s-o-ntoarne –
În dimineţi, m-o plânge-n şoapte.

Scâncind ca un căţel-orbete,
M-o plânge teiul din fereastră…
Mireasma-i n-o să mai îmbete
Privirea mea – de dor albastră.

…Te-ai aşezat pe pieptul meu, iubito,
Şi-o lacrimă îmi laşi – drept ort…
Nu plânge: sila mi-ai ghicit-o
Şi-otrava ce în suflet port.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!