Concertele sunt ca și noi. Accidente ale tăcerii. O, dacă am putea să ne întoarcem de la jumătatea unui concert înapoi spre începutul lui! Dar nu se poate. Un cântec îmbătrânește în timpul cât îl cântăm. El începe tânăr, luminos, plin de încredere și de speranța. Se maturizează, continuă îngândurat, apoi deodată îmbătrânește. Uneori îmbătrânește solemn, alteori îmbătrânește melancolic. Asta n-are importanță. Ceea ce contează e că se aproprie de sfârșit și de moarte. O moarte somptuoasă nu e mai puțin moarte...
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de Ioana Faur
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.