Calul

Calule, ce ai? Ţi-i teamă
De nechezi cu capu-n jos?
Nu mai scuturi dârz din coamă,
Frâul nu-l mai muşti, focos.
Nu te îngrijesc eu oare?
N-ai ovăz bun de mâncare?
N-ai tu scări de aur fin?
N-ai tu hamuri minunate
Şi potcoave argintate
Şi dârlogi de ibrişin?

Spune calul, trist şi blând:
Potolitu-m-am căci, iată,
Glas de goarne-aud sudând,
Tropot, şuier de săgeată.
Şi nechez căci pe câmpie
Mult n-am să mai zburd semeţ.
Şi voios, plin de mândrie
Că am frâu şi scări de preţ,
Hamurile în curând
Mi le-or lua duşmanii toate
Şi potcoavele de-argint
Din picioare mi le-or scoate.
Sufletul cumplit mă doare
Căci trudit de-oi asuda
Au sâ-mi puie în spinare
Drept pocladă pielea ta.

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!