Femeile sunt niște nulități simpatice. Cu cât te gândești mai mult la ele, cu atât le înțelegi mai puțin.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de oana
Votează! | Copiază!
Cartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Vezi citate despre nulități, citate despre femei sau citate de Emil Cioran despre femei
1 daniel_stanciu [din public] a spus pe 26 ianuarie 2011: |
| Femeile, nulitati? Doar daca acceptam ca nul insemna zero si zero origine. Simpatia este o calitate incontestabila (cu cateva exceptii: soacra, nevasta dupa luna de miere, femeia care te refuza si femeia care te doreste fara sa-o intrebe nimeni ce vrea) a mamiferelor in cauza. Daca negam a doua afirmatie a lui Cioran ar reiesi ca le intelegem mai mult cu cat ne gandim mai putin la ele. Ca atare "misterul" impenetrabil al femeii ar putea fi elucidat printr-o totala lipsa de gandire. Pai asta e definitia sexului. |
2 pitagoric [din public] a spus pe 15 februarie 2011: |
| imi place fraza, dovada ca Cioran gandeste logic. Daca dispare ZERO dispare logica matematica. Zero e totul cand ne gandim la Nimic. |
3 Heart of twenty-four carat [din public] a spus pe 13 februarie 2016: |
| Bine-nțeles că sunt niște nulități, moncher! Căci te-au făcut pe tine, înțelepciunea absolută! Sunt simpatice, gentlemenissimule dar, evident, atâta timp cât nu dau cu ochii de gânditul tău și nu se lasă înțelese de asrfel de înțelegători! |
4 Agamemnon [din public] a spus pe 13 februarie 2016: |
| Cioran, în acest caz, nu trebuie luat în serios. Când a scris treaba aceasta era un teribilist, avea ceva peste 20 de ani, fața plină de coșuri, în cap, idei legionare. Cartea însăși purta un titlu teribilist: Pe culmile disperării. În acest caz e vorba de culmile disperării sexuale. |
5 daniel stanciu [din public] a spus pe 16 februarie 2016: |
| Cioran purta cosuri la cei douazeci de primaveri trecute fix (degeaba) ca sa faca in ciuda nulitatilor pomenite. "Am cosuri, dar nu sa pun niciodata flori in ele, uracioaselor." Faptul ca o femeie l-a nascut pe Emil aminteste de o apoftegma latina: "Ex nihilo, nihil". In cele 16 cincinale de existenta (meontica) Cioran nu si-a schimbat deloc ideatia. A facut doar un transplant de limba, dupa care a inceput sa se exprime in propozitii mai scurte. |
6 Agamemnon [din public] a spus pe 17 februarie 2016: |
| Danilo! Credeam că vacanța prelungită te-a ajutat să te maturizezi din punct de vedere estetic. Și ce-ai fi vrut? Te așteptai ca Cioran, după 16 cincinale de medutație să-și adapteze ideatica la ideatica ta? Imposibil. El e un munte iar tu ești o formă de relief mult mai ușurică. Dacă pe cântarul tău Cioran este "nihil", sunt curios la câte tone forță este marcată greutatea ta spirituală. Imponderabilule. |
7 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 17 februarie 2016: |
| Bine-nțeles, când unui bărbat nu i se prosternează femeia la picioare, ea e culmea disperării și nefericirii, nulitatea nomber one a Planetei! Nu contează că ea îl aduce pe lume, îl hrănește, încălzește, crește, pierde nopți (câștigând riduri) întregi la capul lui, aleargă, plânge, tremură pentru el! Așa a scris, plinătatea sa, Cioran Emil căci, pardon, era pe o culme a disperării? Trebuia să retracteze ulterior, când nu mai era, ca să nu lase posterității, recte targetului uman, un asemenea simulacru! Femeia e nava umanității, stabilitatea și certitudinea vieții, perpetuarea speciei, feedbakcul omenirii, liantul coagulant al dreptății, culcușul verosimil și consonabil embrionului etc. Nu epava disperării unui mascul defavorizat fizic, frustrat, defensiv, intolerabil eșecului sau cum o mai fi fost el! |
8 Agamemnon [din public] a spus pe 17 februarie 2016: |
| Lady, Retractările sunt pure ipocrizii. Cioran a vrut ca cititorii să-l cunoască așa cum era la vârsta pubertății sale spirituale. Teribilist și imatur. Lovituri dure, aproape inexplicabile, au aplicat doamnelor și alți masculi, titani în ale gândirii: Schopenhauer, Napoleon, Eminescu ("minte scurtă, haine lungi"!) Misoginismul acesta vine direct din Biblie, unde Evita, coasta personificată a lui Adamescu, în alianță prelectorală cu Șarpele lui Esculap, dinamitează și umple de ridicol întregul Proiect Divin. Pe culmile disperării este o carte de care Cioran n-a vorbit niciodată la modul serios. Făcea parte, vorba lui Negruzzi, din "păcatele tinereții". A fost scrisă într-o limbă barbară, publicată într-o țară barbară, pentru un public barbar (care, iată, reacționează ca atare) Operele de referință mondială semnate de Cioran sunt cele de la editura de talie mondială Gallimard, scrise atent într-o limbă de circulație mondială. "Restul e tăcere." |
9 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 17 februarie 2016: |
| Sir, domnule SIR apărător mondial, nebarbar, adameștean etc. etc., al puberului teribilist, misogin, Cioran de Rășinari! Știu, întâmplător(sau nu), ce a scris galimardistul, pentru talia mondială! Și, vai, nu-mi permit, cum să-mi permit (eu, o biată "Evită"-"nulitate simpatică") să mă amestec în generozitatea titanistului, de a-și adora ciorănește publicul cel barbar? Publicul din care, din nefericire (pentru el), s-a pomenit pe culmile disperării! Ei, cum să-mi permit asta, Sir? Noi, evitele, dinamitoarele Universului, și uzurpatoarele Proiectului Divin, trebuie să tăcem... Atunci tăcem... tăcem... Tăcem, domnule Milord (Mascul sută la sută), Sir Agamemnon! Poate, într-o zi, se va naște cineva (pe o culme mai puțin disperată), să gândească la noi-evitele-, mai puțin misogin și sexual dar să ne înțeleagă mai mult! |
10 daniel stanciu [din public] a spus pe 17 februarie 2016: |
| Domnule Gagamitza, "filosofia" lui Emil n-a cunoscut in matusalemica lui retentie ontologica modificari notabile. La 22 de anisori tipul s-a catarat pe niste culmi (de alea pe care le intalnesti prin bancuri) si n-a mai coborat de acolo: nici in Demiurgul cel rau, nici in Sfartecare, nici in Exercitii de admiratie, nici In Marturisiri si anateme. Mai mult chiar: anumite texte scrise in romana au mai multa substanta (macar textuala) decat cele frantuzesti. "Silogismele amaraciunii" si "Despre neajunsul de a fi nascut" sunt mai diluate decat "Lacrimi si sfinti" sau Schimbarea la fata a Romaniei". Ar fi fost mai bine pentru cariera sa descalece oczional de pe culmi. Ca Dragos. Nu ca sa intemeieze o tariosoara ci sa ca calareasca alceva. Putina tavaleaala cu impricinatele de mai sus i-ar fi schimbat viziunea, l-ar fi maturizat olecutzica pe acest etern adolescent. |
11 Agamemnon [din public] a spus pe 17 februarie 2016: |
| Ah, Danilo! Textul tău îmi amintește de o fabulă chiliană: Un țânțar dădea lecții de zbor unui condor. Țânțarul părea foarte convingător. Din fericire condorul nu-l auzea. El zbura, așa cum știa el. peste culmile înalte ale Anzilor. În vreme ce eruditul țânțar bâzâia imperceptibil deasupra unei bălți puturoase, ferm convins că pasărea regală va lua aminte. Și când bâzâia el mai profetic, o broscuță râioasă l-a înhățat cu limba ei cea lipicioasă. Morală: Când ești mărunțel, lasă vulturii în pace. Și fii atent la broscuțe! |
12 daniel stanciu [din public] a spus pe 17 februarie 2016: |
| Pilduitoare fabula. Foarte cool castingul. Eu sunt tantarul anofel. Tu broascuta raioasa care l-a papat. Morala:" Noapte buna." Si daca tot ai adormit. Cauta in biblioteca ta onirica un fragmentel din E. M. Sioran - cel matur (M vine de la matur, fiindca pe mnealui il chema doar Emil) si am sa-i gasesc un corespondent in metafizica juvenila a lui Emil Cioran schitata in prima si singura lui carte Pe culmile disperarii (restul e repetitie). Tipul e neschimbat (in livre-urile de la Gallimard vorbeste mai graseiat si mai expeditiv). Si unul care nu se schimba multa vreme incepe sa miroasa. Exact ca smarcul ala chilian din care iti lansezi exercitiile de admiratie catre pasarea cea golasa (goliciunea e singura similitudine cu Emil, numai ca a lui era localizata putin mai sus si mai inauntru) a literaturii eseistice an(o)dine. |
13 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 17 februarie 2016: |
| Și eu știu o fabulă! Cică, un condor mort, zbura din baltă-n baltă după broscuțe (că-i era foame) și, meditând la fostele lui nulități simpatice își zicea, că-l doare-n țărână de ciorovăiala muritorilor despre culmile lui! Broscuță râioasă? Sir, să vă fie r... |
14 Agamemnon [din public] a spus pe 18 februarie 2016: |
| Danilo, Îți reamintesc, că în vreme ce tu, distinsul anofel, îți refulezi malaria pe net (din plictiseală), "Emilache Sioran", cum îl alinți tu, rămâne cel mai cunoscut eseist român de pe această planetă pe care, spre rușinea lui, o împarte cu tine. Și cu mine. În zadar încerci tu să-l împroști cu noroi pe Șioran. Oricât te-ai opinti, trompa ta scurtă nu trece dincolo de glezna eseistului. Ia-ți și tu niște furnici în vizor, niște victime pe calibrul celebrității tale, puterii tale de a înțelege. Nu te da la titani! |
15 daniel stanciu [din public] a spus pe 18 februarie 2016: |
| Gagamitza, dar eu nu-l improsc cu saliva otravita pe marele eseist. Matale ii aduci deservicii interpretandu-l anapoda. Zici ca Emilache a evoluat prin sarirea parleazului (hotarului) lingvistic in privinta continutului sau ideativ. E complet gresit. Daca il citesti cu atentie si faci abstractie de recenziile elogioase (care il fac un ombilic al eseisticii universale) si de goblenurile lui stilistice, constati ca viziunea metafizica a rasionarului e incremedita ca rasina (chihlimbarie). Tipul are cinci-sase marote si le reformuleaza in prea multe carti (el insusi zice ca a scris prea mult, crede-l pe cuvant, nu se alinta). N-are rost sa pretinzi ca ar fi un pacat al tineretii o(f)ptica lui despre sexul slab. Aceleasi idei il bantuiau si pe la 60 de anisori (cand singurul sau sex functional era cel din cuvantul sexagenar). |
16 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 18 februarie 2016: |
| Gratitudine, stimă și iubire nemărginită, domnule Daniel Stanciu! Când vă aud vorbind (vă aud efectiv), e ca și cum un braț puternic de bărbat adevărat (vai, râvnit, visat, alcătuit doar de visele mele), s-ar apleca respectuos și tandru peste bariera grea a Masculinității și, cu evidentă gingășie, mi-ar mângâia făptura... Mi-ar mângâia compensator ființa, ca anulare definitivă a sentinței altor titani, acuzatori imuabili existenței mele, recte Cioran -titanul demiurgo-incendiator al femeii-NULITATE! Există oameni care, prin gândirea, convingerile, alura lor te îmbrâncesc nonșalant, fără niciun regret (drept pedeapsă?), de pe culmea disperării lor, direct în Stixul vinovăției...! Vă admir din toată inima, domnule Daniel Stanciu! Atenție, din aceeași inimă instantanee, permanentă, sterlină, neconvertibilă, pe care ador s-o strig din când în când, în glumă, "inimă de copil"! |
17 Agamemnon [din public] a spus pe 18 februarie 2016: |
| Danilo! Probabil la capitolul masculinitate ești mai tare decât rășinarul. Dar ce a făcut el în aforistică e extraordinar. Eu nu-mi permit să-l critic; pur și simplu îl venerez. Tipului i s-au tipărit peste O MIE de ediții, în mai toate limbile pământului. Asta în vreme ce tu, marele său critic și detractor freci menta la Comentarii. Încerci să scuipi un zeu. Acesta, fiind prea înalt, ești obligat să-ți arunci saliva spre înalturi. Nu-l atingi, desigur. Iar proiectilul tău lipicios se întoarce pe propriul tău obraz. Gândește-te câte ediții a scos Cioran la Gallimard, editură la care tu nu poți să fii nici măcar portar. |
18 Agamemnon [din public] a spus pe 18 februarie 2016: |
| Lady, Îmi pare rău, dar treaba cu broasca nu te viza pe dumneata. Broasca eram eu. Tocmai am înghițit un țânțar erudit care bâzâia la Comentarii. Acum îmi pare rău. Am serioase grețuri. Știam că Masculinitatea sa nu e comestibilă. Așa că l-am ejectat. E cam șifonat, dar îți stă la dispoziție, deci poți să-l admiri din toată inima, până te vei sătura de anofel, așa cum te-ai săturat și de mine, și de ceilalți bărbați adevărați, râvniți și visați. Totuși, te rog să-l admiri cu prudență dacă n-ai avut niciodată malarie. |
19 Nelu Gigănțelu [din public] a spus pe 19 februarie 2016: |
| În comentariul 10, un licurici domestic încearcă să-l eclipseze, cu gargara sa erudită, pe M. E. Cioran. Licuriciul ridiculizează cartea "Despre neajunsul de a te fi născut", publicată, ați ghicit, la Gallimard. Numai că, orbit de propria sa lumină, licuriciul citează greșit titlul lucrării, care, crede el, se cheamă: Despre neajunsul de a fi născut. Activ din cale afară, lui îi place diateza activă a verbului a naște. Deși Cioran, fire reflexivă, a folosit diateza reflexivă. Deosebire colosală. Una e să naști, alta e să te naști! |
20 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 19 februarie 2016: |
| "anofel" (?!)! Adică: "mine și ceilalți bărbați" Interesant! Bine gândit, bine zis! Sir Am înțeles! Că doar nu sunt de-a-ntregul, ireversibil, turcoaică! Spre deosebire de Cioran, marele gânditor "de talie", care, se gândește prea mult dar nu înțelege mai nimic din "niște inutilități" (ah, simpatice), totuși, noi, inutilitățile domniei voastre masculiniciste, înțelegem subtil și util, cum stau lucrurile! Și lucrurile nu stau bine, Sir! Apropo, nu "dumneata" s-a săturat de minele acela al dumneavoastră ca și de "ceilalți bărbați adevărați, (care, că nu-i văd) râvniți, visați"! Dimpotrivă... (atât: dimpotrivă)! Și pe urmă, ea -inutilitatea simpatică- adică: "Iulia ești genială", ah "m-aș fi îndrăgostit" se va fi retras elegant, subtil, etern resemnată și forever tulburată, din calea domniei voastre! Atenție! Nu m-am săturat și nu mă voi sătura niciodată, ci voi râvni la nesfârșit și până la sfârșit, și voi adora până dincolo de adorație bărbați inteligenți, sinceri, curajoși, tandri, delicați, gentili, gentlemeni! Atenție! Niciodată, dar niciodată, aici, în alt spațiu, în realitatea mea, nicăieri, nu voi fi pus capăt și nu voi pune capăt vreunei relații, chiar și cu un argument major, cert! Dimpotrivă (ah, iar durerosul "dimpotrivă"), am respectat, stimat, elogiat, gratulat etc. etc. până la sublimație și dincolo de ea, instituția MASCUL! Am onorat-o, m-am așternut la picioare, i-am dedicat poezii! Eu, inutilitatea simpatică a marelui Cioran, de talie mondială... Am suferit, gemut, urlat, suspinat, plâns, tăcut; mi-am sfâșiat carnea de pe mine, fiindcă el, bărbatul, prospectantul Supremației, proiectul primordial nu înțelege că nu vreau să se gândească la mine ci, doar să mă înțeleagă... Sau de fapt, acei bărbați în care eu am crezut, și i-am văzut puri, frumoși, curtezani, gentili m-au dezamăgit ireversibil! Haideți! M-ați acuzat destul, domnilor masculi! Și totuși, eu -inutilitatea voastră- vă repect! Dumnezeul meu (mascul desăvârșit, înțelegător) mi-e martor loial și absolut! |
21 criticonul [din public] a spus pe 19 februarie 2016: |
| Nu vreau să intervin în discuția voastră, nițeluș pătimașă. Aș adaugă totuși câteva informații despre iubirile secrete ale lui Cioran: http://www.lanacion.com.ar/1363699-los-amores-secretos-de-cioran |
22 Agamemnon [din public] a spus pe 20 februarie 2016: |
| Un grec luminat credea că omul este măsura tuturor lucrurilor. De aceea e bine să păstreze o anumită măsură în toate. Afirmația de mai sus, semnată de Cioran, nu este definitorie în ce privește atitudinea lui față de femei. A avut și el viața lui intimă, sentimentală. O fi fost mai sărac în Masculinitate decât adoratul și admiratul domn Stanciu, dar dragoste a făcut și Cioran. Cu femei adevărate, nu cu silogisme. A-l condamna atât de sever pentru această nefericită "nulitate" mi se pare nedrept. Și Eminescu scrie "minte scurtă, haine lungi". Dar ce minunat cântă iubirea și femeia în restul operei Sale. Ce mi se pare JOSNIC este disprețul funciar față de acest mare scriitor (Emil Cioran) care este o figură emblematică pentru imaginea externă a României literare. MIZERABIL este stilul mocirlos, plin de insulte, cu care îl tratează unii pe cel mai mare aforist român (pe cel mai mare sait românesc de aforisme!). Cu atât mai trist cu cât aceste atacuri vin din partea unor anonimi. Anonimi care, ce-i drept, își dau numele. Dar numele lor în plan cultural nu înseamnă absolut nimic. Ei, bine, aceste CNP-uri foarte agresive, (probabil roase de grave frustrări și incomensurabilă invidie), întinează memoria unui mare scriitor pe simplul motiv că scrie altceva sau altfel decât ar dori ei. Firește, piedestalul lui Cioran e prea solid pentru a se lăsa fisurat de bârfele unor filosofi de ocazie. Dar gestul spune multe despre atitudinea rumânului față de semenii săi. În loc să punem o pietricică la templul său, preferăm să-l tragem în jos, în noroiul nostru cotidian al suficienței și mediocrității în care unii se bălăcesc cu atâta patos. |
23 Agamemnon [din public] a spus pe 20 februarie 2016: |
| Mulțumesc, criticonule! De necrezut! A iubit și Cioran!? Și eu, care credeam că doar Masculinitatea lui daniel stanciu e capabilă de așa ceva... |
24 Agamemnon [din public] a spus pe 20 februarie 2016: |
| Doamnelor! De ce vă supărați? Omul scrie clar că sunteți simpatice! |
25 daniel stanciu [din public] a spus pe 20 februarie 2016: |
| Adevarata biografie a unui autor este viata cartilor sale. Cata vreme un scritor se pronunta in termeni negativi despre un subiect, nu prea conteaza atitudinea pe care o adopta in viata lui reala. E drept ca multi autori nu traiesc in acord cu ceea ce scriu. Ei sunt asemenea unor preoti laici care ar trebui ascultati, dar n-ar trebui imitati. Mai mult chiar: Emil nu e creator de personaje. Prin urmare el, nu poate sa-si transfere ideile nastrusnice in contul unor ipochimeni livresti. Daca un personaj tolstoian spune nasoale despre fustele mini, nu inseamna ca aceasta opinie reflecta gandirea (si trairea) marelui Lev. Cioran n-a fost un ganditor (si nici un om) echilibrat. Singura lui echilibristica a fost exclusiv stilistica. Forma textelor sale e demna de lauda, nu insa si continuturile. E multa rautate, ura, pesimism maladiv, isterie, disperare (mai mult sau mai putin trucata), ca sa nu mai vorbim de redundanta cronica a ideilor. Tonul lui apocaliptic e infirmat de preocuparea usor feminina pentru dantelarii stilistice. Nu poti lua in serios un ins care vorbeste despre tragediile existentei in maniera ingrijita a unui ins care acorda prea multa importanta hainelor in care exprima aceste continuturi. Cioran seamana cu un politician spilcuit care tine discursuri lacrimogene despre cei umiliții și obidiți. Eseistul e un fel de gazetar de scandal (abil) ratacit in filozofie. Scopul sau nu e sa ne spună ceva adevărat sau măcar util, ci să ne oripileze (Singurul mod de aŹ-ți apăra singurătatea e să fi odios mărturisea marele timid). Adevarul textelor sale e socul, oroarea. De aceasta meteahna a senzationalului malign nu s-a debarasat nici pana la varsta senectutii. Cioran este un etern adolescent, de aceea face furori in randurile publicului adolescentin (adolescentin in sens intelectual si emotional, nu cronologic) Parca despre Valery Cioran zicea ca e un salahor al nuantei. Eticheta i se potriveste si lui. Fraza sa lustruita poate sa impresioneze pe citittorii-struti care admira obiectele stralucitoare. Si care, cufundându-si capul in meandrele stilistice, se cred feriti de pericolul deficitului de sens. |
26 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 20 februarie 2016: |
| Domnule Agamemnon, cred că, în tenacitatea, docilitatea febrilitatea dumneavoatră de a-l apăra pe Cioran, v-ați întrecut înșivă, mult peste suficient! La urma urmei, eu, anonima care "ce-i drept" îmi afișez numele, nota bene, fără rezerve, n-am făcut altceva decât să-mi exercit dreptul de a comenta un citat de pe acest site și, mai ales, o idee cu care nu sunt de acord! O idee, atenție, cu care am, de asemenea, dreptul să nu fiu de acord, ea, referindu-se concret la statutul meu, capabilitatea, rolul, menirea mea de FEMEIE! De fapt, ideea eminentului Cioran atinge indubitabil, în termenii cei mai crași, nedemni de o personalitate de talie mondială, înăși existența mea ca om! |
27 Agamemnon [din public] a spus pe 21 februarie 2016: |
| Bine, Lady! Dacă, citez: "Cioran atinge indubitabil, în termenii cei mai crași, nedemni de o personalitate de talie mondială, însăși existența" Dumneavoastră ca om, treceți la treabă: exhumați-l, ca pe Stalin, spânzurați-i cadavrul, ca pe cel al lui Cromwell. Scriitorii, la fel ca parlamentarii, beneficiază de un soi de imunitate. Nu pot fi judecați și osândiți pentru ideile lor. Oricum, sentințe nu pot da decât judecătorii autorizați. Numitul stanciu daniel vorbește despre un conflict de idei între Cioran și Valery. O confruntare între doi titani este oricând posibilă. Dar o confruntare stanciu /cioran (meciul secolului!) mi se pare sub limita decenței. Primul e la categoria muscă, al doilea, categoria supergrea! Cărțile lui Cioran reflectă modul SĂU PROPRIU de a vedea lumea. Chiar dacă lumea relevată de el diferă de a noastră nu trebuie să-l blamăm. E LUMEA LUI! |
28 daniel stanciu [din public] a spus pe 21 februarie 2016: |
| Numitul stanciu nu vorbeste despre un conflict de idei intre CIORAN si paul valery, ci face referire la o caracterizare a poetului francez de catre eseistul care ii dedica un "exercitiu de admiratie". Numitul Gagamitza expediaza problema lumilor fictionale (posibile) create de autori spunand ca sunt "vziuni propriii". Nu e chiar asa. In momentul in care le impartasesc cititorilor aceste universuri ideativ-afective nu le mai apartin, ci intra in sfera celei de-a treia lumi descrisa de Popper. O lume cu o structura si dinamica proprii care nu pot fi controlate de cei care ii asigura sporul natural. Un text publicat e si al publicului care il citeste, apreciaza sau critica. Eseistul Cioran exprima diverse idei la care putem subscrie sau nu. Am putea fi chiar in total dezacord cu domnia sa daca avem convingerea ca modul sau de a privi lumea e principial gresit. Multe din afirmatiile lui sunt frivole, banale sau regretabile (cum e cea referitoare la nu stiu ce nulitati). Ramane totusi un scriitor important prin modul memorabil in care le exprima. Cioran e un ganditor brutal, cinic dublat de un condeier inzestrat. E o combinatie care poate sa placa unui public amator de scandaluri si senzatii tari (culturale). A combate o idee a lui Cioran nu e o impietate, e un gest de normalitate. A pretinde ca scriitura lui e lipsita de virtuti artistice e insa o exagerare rautacioasa. N-am nici cea mai mica intentie sa va confrunt cu Cioran. Eseistul isi da de atatea ori cu tifla (se blameaza de atatea ori cu voie si fara de voie prin inconsecvente) incat ar fi o pierdere de timp. Ceea ce ma deranjeaza insa e temeneaua servila pe care o fac unii cititori ori de cate ori vad un text semnat de un scriitor consacrat (e musai sa aiba premii sau sa dea titlul unor premii). Acesti poloniusi ai lecturii aduc mai curand deservicii celor carorara li se ploconesc. Spinarea lor curbata aminteste de semnul intrebarii. Un semn al intrebarii care insoteste uneori o opera mare, daca astfel de insi ancilari ii fac propaganda. |
29 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 21 februarie 2016: |
| Ei, dacă am ajuns -eu, o nulitate minionă și anonimă- (la propriu și figurat) să fiu citată, iată, concret de domnia voastră -un munte de personlitate- (și la propriu și la figurat), e grav detot! Aveți grijă că, genialitatea sa de talie mondială, Cioran Emil -dac de Rășinari franțuzit- de-acolo, din Montparnasul eternității, vă blagoslovește cu vorbele celebre pe care le-a rostit nulitatea Simone, la primirea scrisorii de la I.Iliescu! Sir, nu mai vorbiți cu mine -nulitatea-! Vreți să mă pomenesc, vai, cu strigoiul la modesta mea ușă?? |
30 Yorick [din public] a spus pe 21 februarie 2016: |
| Atacurile acestea, prin alunecare, la diferite personalități marcante ale naționalei noastre spirituale (și nu numai), executate în contumacie ireversibilă, la manera unor rezerve de divizie inferioară, mi se par, cel puțin... extrem de nocive pentru prestigiul moral al terenului pe care se desfășoară. Personal, am ferma convingere că nu s-a născut, încă, omul (cu toate țiglele la mansardă), care să guste asemenea intervenții, plasate pe fondul unei păruieli specific dâmbovițene, oricât apetit demolator ar avea în inventar. Qui prodest? Și la ce? Așadar, stimați filosofi hipermusculoși, rogu-vă smerit și etic, nu vă mai luați la trântă cu fantomele și lăsați marile spirite să se întâlnească între ele, acolo sus, mult prea sus ca să ne putem permite noi, arbitrii de duzină, să dăm cu sacrilegiul în ele. Țara asta, prin foarte contemporanii ei cârmuitori/necârmuitori, capitaliști/necapitaliști, baroni/nebaroni, jurați/neînjurați etc., cu toții sportivi prin definiție, ridică zilnic, cu o generozitate aproape imputabilă, suficiente mingi la fileul oricărui amator cu disponibilități conflictuale nestăvilibile. |
31 Agamemnon [din public] a spus pe 22 februarie 2016: |
| Foarte frumos și convingător ai scris, domnule Yorick! Din păcate, Danilo seamănă cu Falstaff, nu cu Hamlet! Deci, să nu aștepți să te mângâie pe cap, cu tandrețe... |
32 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 23 februarie 2016: |
| Da, foarte frumos ai (pardon, ați) scris, domnule Yorick! Frumos, concesiv și conciliator! Din păcate, mult prea grav, copleșitor de sobru, și într-o tonalitate exagerat de dramatică pentru rolul hamletian (pro bufon)! Sigur că noi, "stimații" cu "apetit demolator", nutrim consternare totală spiritelor, bla, bla! Nutrim, de asemenea, temerile că, acolo sus, "mult prea susul" nu prea-l va felicita deloc pe domnia sa, personalitatea Emil Cioran! Dimpotrivă (iarăși dimpotrivă?) probabil, îl va suspecta de subestimare a Lucrului Mâinilor Sale, adică al Fecioarei înseși -femeia născătoare de Fiu Ceresc-! Supliciul decompensării și alintării femeii cu apelativul "nulitate" va fi, desigur, între compatriotul nostru și Dumnezeu Însuși! Treaba lor! Eu, ca mamă născătoare de fii, mă voi cufunda consternată, în rugăciuni pro iertare căci, așa se obișnuiește la pomenirea morților! Deci, Dumnezeu să-l ierte (dacă vrea)! Sir Yorick, îmi pare rău, extrem de rău că, în această "trântă cu fantomele" am nimerit și eu, tocmai eu care, altfel, sunt acuzată non-stop, de superflatarisire, supersublimație, superlingușire superpasiune, superfervoare etc. etc. etc.! Superstupefiant, nu? Nici în căruță nici în teleguță! Ce ți-e și cu oamenii ăștia! Nicicum nu e bine, bre! Doamne, încurcate ne mai sunt vrerile! Parol! P.S. Mă simt flatarisită că, "strigoiul" meu s-a transformat într-o veritabilă fantomă! Parol d'onor mon cher! |
33 Yorick [din public] a spus pe 23 februarie 2016: |
| Nu am dorit, nici pe departe, ca ȘI intervenția mea să fie prin alunecare, așa cum nu am dorit să fie nici (melo)dramatică. Dacă dumneavoastră, sau alții, ați perceput-o așa, probabil că este vina mea sau a unor deficiențe de exprimare, ținând de o anumită lipsă de experiență de natură comunicativă. Ceea ce-mi doream eu, unul dintre cei cu (aproape toate) țiglele pe casă, era doar o încercare, pe undeva platonică, de-a oferi o mică moțiune de cenzură corului vânătorilor de senzații facile, de roluri secundare de primă mână (moartă, zic eu), de free advertising intelectual, obținute printr-o agățare, obsesivă, de mantaua spirituală a unor monștri sacri ajunși (cei mai mulți) la acest statut prin calități remarcabile, renunțări lumești sau trudă dusă, uneori, pe culmile... absolutului. |
34 daniel stanciu [din public] a spus pe 23 februarie 2016: |
| Doamna Iulia, n-are rost sa va faceti reprosuri. Nu erati vizata de tirada posesorului celui mai ilustru craniu din literatura. Dumnealui e dintre cei care se inchina monstrilor (s)acri. Nu agreez genul asta de pietate. Mai ales ca in cazul de fata ne referim la un autor de panseuri (si eseuri) care formuleaza multe sentente definitive si irevocabile (care ajung pana la aneantizare universala) uitand adesea sa la motiveze (in eseuri unde are mai mult loc de manevre intelectuale mai detaliate). Domnul trairist era pasionat de viata intr-atat incat recomanda drept elixir al viitorimii cianura (vezi Silogismele amaraciunii). Sa am pardon, dar nu pot lua in serios astfel de lozinci metafizice. Nu sunt un optimist, dar pesimismul isteric de babutza careia i-a murit pisoiasul favorit, motiv pentru care vede in asta un semn al sfarsitului lumii (daca nu chiar al oricarei lumi posibile) nu ma convinge aproape deloc. Continuand analogia: m-ar fi convins mai curand o poza din tinerete a dumneaei. Gandirea mea e rudimentara, iconica. Dar macar icoanele pe care le folosesc nu sunt de acelea pe care sa le pup pe motiv ca sunt premiate si venerate de marele public. Nu ma pot inclina in fata lui Cioran pentru simplu motiv ca am avut rabdarea (masochista) sa-l citesc si, in cunostinta de cauza, imi pot permite (sunt si putin sadic) sa ma declar in dezacord cu ideile dumisale. Cele mai multe dintre ele miros a smoala infernala, a pucioasa, chiar daca sunt scrise intr-o limba agreabila. Vocile mefistofelice pot fi mieroase. A-l venera pe Cioran nu pentru scriitura, ci pentru mesajul filosofic mi se pare un semn de imaturitate sau de dezechilibru spiritual. Dumnealui smulge ideea din matricea logica si o introduce intr-o buda a emotiilor paroxistice (titlul pe culmile disperarii e absolut simptomatic pentru modul sau de a gandi). De altfel, chiar dumnealui zice ca gandeste putin, maximum cinci minute pe zi pe zi. Nu e nicio autoironie la mijloc. Chiar gandea sa renunte la scris (din pacate, se razgandea mai mult). Pentru ca scrisul sau producea efecte contrare viziunii lui estetice. El se dorea detestat, nu admirat, odios, nu glorios. Eu il percep exact cum isi dorea sa fie receptat. Cioran se declara secretarul senzatiilor sale. (Numai ca senzatiile sale sunt in mod vadit exacerbate, amplificate. Senzatia cioraniana e incadrabila in genul publicistic al senzationalului ). Prefer ganditorii care sunt secretarii gandurilor sale. E o chestiune de gust. Domnule Yorrick, as avea ceva de spus in privinta imaginilor frumoase si memorabile pe care le construiti . Va refereati la nu stiu ce tigle de pe cap. Pai daca sunt in afara, probabil ca sunt pilozitati, si acestea sunt dispensabile. Sper ca n-o sa-mi spuneti ca Emil era mai echilibrat si mai profund decat Shakespeare pentru ca mai multe tigle pe tigva. Ma atrag mai mult onduleurile intracraniene, circumvolutiunile. Fireste, dorinta e semnul unei lipsite, ca sa ma exprim si eu mai platonic (mai platonic chiar decat dvs.). |
35 Agamemnon [din public] a spus pe 23 februarie 2016: |
| Sir Yorick! Ca vechi partener de dispute afirm cu toată răspunderea de care mai dispun că Danilo are toate țiglele necesare pentru protejarea eruditului (pe bune!) său cap. Ba are chiar o țiglă în plus, care i-a căzut în cap în timpul ce se plimba pe sub streașina unei clădiri istorice în centrul civic al Capitalei. Băiat bun, Danilo! Dâmbovițean citit, dar incapabil să facă ceva util, pentru el și pentru sociatate, în ciuda lecturilor sale întinse și extinse. |
36 Yorick [din public] a spus pe 23 februarie 2016: |
| Nu vă alintați, domnule Stanciu! Onduleurile/circumvoluțiunile nu vă lipsesc. Dimpotrivă (preluând metaforic o protagonistă dintr-o căruță/teleguță de pe aici) Spre deosebire de dumneavoastră, eu nu l-am citit integral, pardon - deplin, pe niciunul dintre monștrii (s)acri la care, în limita micilor și expiratelor mele țigle craniene, fac închinăciune. Ba poate că nici nu am auzit, decât din vedere sau în diagonală, de unii pe care dvs. i-ați terminat demult și pe care văd că nu obosiți să-i terminați în continuare, cu un aplomb demn de cele mai nobile cauze. Tot platonic vorbind. A-l percepe pe Emil Cioran într-un fel sau altul, ține numai de modul de înțelegere și acceptare al fiecărui individ, opera sa, prin natura reflecțiilor filosofice pe care le propune, delimitându-se, fie și numai printr-un univoc subliminal, de vreun mod, necondiționat sau definitiv, de a-l recepta. Tot după tărtăcuța mea, aș spune că ar fi decent și elegant să lăsăm la latitudinea fiecăruia dintre cei ce l-au aprofundat temeinic sau l-au amușinat doar cu o simplă curiozitate enciclopedică pe Cioran (în cazul de față), să decidă ei înșiși dacă își asumă, sau nu, riscul de a venera sau detesta pe cineva pentru pijamaua, scriitura au mesajul filosofic, pe care le poartă. |
37 Yorick [din public] a spus pe 23 februarie 2016: |
| Sir Aga, Mulțamuri pentru precizare și pentru oficiile de prezentare. Chestia cu țiglele dânsului nu ține de responsabilitățile mele personale, ci ale diverșilor onțani, vangheli sau oprești ai capitalei dumisale dragi. I-aș recomanda, pe viitor, evitarea clădirilor istorice, și plimbări mai prudente pe sub polatele inofensive ale edificiilor... filosofice. |
38 daniel stanciu [din public] a spus pe 23 februarie 2016: |
| Herr Yorick, faci asumptii false. Capitala mea draga e Budapesta, fiidnca are privata (buda) inclusa in atractiile (si contractiile) ei turistice. Orice cititor se poate pronunta cu privire la delectarile si insatisfactiile pe care i le procura un text sau un "textier" (nu trebuie sa fie critic adica un lector profesionist, care de profesionist ce e si-a dat seama de mediocritatea lui literara si s-a reprofilat) . Daca unii textieri au ireverenta sa lanseze pe piata ideilor aforisme de genul celui de mai sus, nu vad de ce cititorii ar trebui sa taca malc si sa faca o reverenta ajungang cu ratul pana in pamantul unde adasta ciolanele marilor absenti. Ideea ca un autor ar trebui criticat doar in timpul vietii e o gogomanie. Ce treaba am eu cu persoana domniei sale? Textele sale sunt cele care ma irita, nu carcasa lui ambulanta. In plus el nu e un gazetar care sa clameze dreptul sacrosanct la replica. Textele unui autor traiesc cata vreme (mai) sunt freventate de cititori (de critici aproape ca nu conteaza, fiindca pentru ei lectura e de multe o sursa de venit, decat de edificare) ."Suntem prea mici ca sa-l judecam pe marele Cioran". Om fi noi mici, dar uneori ne poate sari mustarul. Un text (hiper)citit e ca o peron. Unii lasa pe el e meduza de flegma, altii o inimioara, altii numele lor imense de anonimi minusculi, iar altii merg mai departe. Ii supara viermuiala. In plus, stiu ca un peron o zona de tranzit. Textul (opul) daca e bun, e un culoar spre tine sau spre lume. Daca faci din el un sanctuar, va trebui sa te inarmezi cu un tarn ca sa debarasezi sisific milioanele de chistoace arzande, dintre cele cateva candele stinse. Ca sa conchid, adavarata evlavie fata de un autor e sa-l citesti. Poti sa-l bestelesti dupa aia, daca nu ti-a placut. Faptul ca ti-a rapit o tara de timp, ca ti-a retinut atentia hiperdistribuita spre tentatiile societatii de consum valoreaza cat o rugaciune adevarata, pornita din inima. Pe mine ce spun criticii nu ma pasioneaza. E drept ca ma amuza jargonul lor ultralivresc care le tradeaza vanitatea culturala. In materie de lectura sunt un protestant. Nu-mi trebuie preoti care sa-mi-l arate pe Dumnezeu (pe zeul literar) cu degetul. Ei iti pot semnala prezenta unui autor, dar intalnirea sentimentala cu el e o chestiune oarecum privata. O lectura nu e un codoslac, ci o poveste de amor. Sau de umor, daca vrem sa ne simtim bine si nu sa devenim mai buni. |
39 Agamemnon [din public] a spus pe 24 februarie 2016: |
| Danilo, Te înțeleg! Ești un budist perfect, buda (privata) fiind templul tău predilect. Desigur, orice cititor se poate pronunța asupra operei unui scriitor. Dar dacă te pronunți PUBLIC, adică lași ideile să ți se scurgă în afara templului tău budist, trebuie să o faci într-o manieră măcar decentă. Chiar dacă ești mai ortodox decât Preafericitul, poți să combați civilizat Islamul, dar n-ai voie să faci pipi pe zidurile Moscheii Albastre. Nu de alta, dar te vor lăsa păgânii fără Masculinitatea ta celebră și vei cânta mai subțire decât Carusso. Tu vorbești de jargon ultralivresc? Tu care-ți împănezi comentariile mai ceva ca pe vinete, ca să pară cât mai docte, să cadă tot cuconetul de pe tocuri, amețit de erudiția ta fără diacritice? Vorbești despre Cioran, de parcă ar fi un școlar corigent, iar tu, Neica Nimeni, pozezi în dascălul și analistul său. Înceracă să-ți publici elucubrațiile anticioraniene într-o revistă de cultură, nu pe saituri "la liber" unde poți să țăcăni ce vrei și cât vrei. Pe tine ce spun criticii nu te pasionează. Te pasionează doar ce debitezi tu, cu autoritatea ta de zero barat. Hai că ești ridicol! |
40 Yorick [din public] a spus pe 24 februarie 2016: |
| Cer scuze conlocuitoare pentru faptul că nu am intuit cu mai multă precizie sensibilitățile pipotei dumneavoastră în materie de capitale, reținând, totuși, argumentația turistică legată de acestea. Dar, vorba prietenului nostru comun (prezumție asumată abuziv), Gyula, puiul de dac, după dezastrul de la Mohacs: no las' că-i biñe! Și pentru că, până la urmă, ați pogorât pre text, deși nu-l aveam în vedere, neapărat, ca argument la discuția noastră colaterală și trimițătoare numai la principii: chiar dacă aș putea fi bănuit de misoginism (dar vă asigur, azi, de Dragobete, cu mâna pe corazon, că nu este nici pe departe cazul) consider că acesta (textul) nu ar fi chiar un capăt de țară (li se întâmplă multora dintre noi să mai dea, câteodată, cu bâta-n balta pioșeniei cavalerești, dar și dimpotrivă!), nu ar trebui să prevaleze, nici măcar ocazional, într-o judecată de ordin critic a operei, reprezentativă pe anumite direcții, a autorului luat în tărbacă de știu eu cine. Omul (generic vorbind) mai greșește, de acord, dar n-o să-i luăm capul (craniul, dacă vreți) pentru atâta lucru. Trebuie văzută partea pozitivă a textelor maestrului, că de peroane cu meduze și știri de la ora 5 avem destulă parte în cotidianul contemporan, dar suntem suficient de deficitari la capitolul sanctuare. Pentru a mă face mai bine înțeles, permiteți-mi să vă supun atenției o mică istorioară de factură zen: Cică un discipol mergea cu maestrul lui către templul lor. După o bună bucată de mers, micul aspirant observă, pe marginea drumului, hoitul urât mirositor al unui câine și-l întrebă pe maestru, care pășea imperturbabil înainte, dacă a observat și el ce urât putea să arate acel câine mort. Acesta îi răspunse: - Da, am văzut, dar tu ai văzut ce colți frumoși avea? |
41 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 24 februarie 2016: |
| Frumoasă istorioară, Sir Yorick! M-ați topit! Sigur m-ați topit! Nu, nu vreau să vă ironizez! Departe de mine această nepolitețe! Dimpotrivă (sic)! Cuore ("Corazon" e prea bătător la ochi), adică eu distinsa Nulitate, protagonistă recunoscută unanim a "Congresului I al Gândirii cioraniene", vrea să vă alinte! (ca de obicei, ca de Dragobete, ca de inepuizabilă gratitudine etc. Mesajul a fost (cel puțin de mine), foarte bine înțeles! Colți frumoși, contra "vai, sărmane Yorick"? Sfâșietor! Efemeritatea poate fi (unora), inestimabilă eternitate! Dar! Dar aici, având în vedere una din propriile inadvertențe ale autorului citatului, admirabila exemplificație a domniei voastre (colți=sfâșiere a valorii umane), ar putea căpăta, domnule Yorick (din greșeală, nu?) rolul compromițător de stropșeală! |
42 daniel stanciu [din public] a spus pe 24 februarie 2016: |
| Totusi, d-le Yorick maestrul n-a ramas sa contemple platonic coltii jivinei. "Mireasma" fetida si anexele somatice (restul moastelor canine)ale mirobolantei dentitii l-au facut sa iuteasca pasul. Imperturbabil i se parea numai aspirantului (in sensul pulmonar al termenului). Prin comparatie cu fuga lui, umbletul usor accelerat al maestrului parea un pas de defilare executat de un gastropod. Inteleptul a vazut partea frumoasa a starvului, dar feeria estetica nu l-a retinut indeajuns. Si unde nu te simti retinut nu-ti instalezi uun cort, daramite un sanctuar. Ai putea cel mult lansa o meduza sau un exercitiu de admiratie discipolarda in regim ID. |
43 Yorick [din public] a spus pe 25 februarie 2016: |
| Doamnelor, domnilor, Cuvintele dvs. au fost pentru mine ca un leac. Și cum pentru leacuri nu se mulțumește, n-o s-o fac nici eu. Referitor la istorioara cu topping devastator, un apropiat prieten de-al meu a avut o experiență similară, adică l-a lichefiat și pe el. De fiecare dată când și-o readucea în memorie, îi descoperea o nouă fațetă, îi dădea o nouă interpretare, total diferită de cele revelate anterior. Că era vorba de o trăsătură de caracter, de un detaliu de natură naturală, de o chichiță semantică, filosofică, de culori sau nuanțe, de locuri sau popasuri de fiecare dată ajungea să se spargă într-o puzderie de potecuțe care se bifurcau mereu. Așa că a fost nevoit s-o uite. Iremediabil. Și să caute alta. A găsit-o pe următoarea: Un evlavios bătrân evreu mergea zilnic, de mai bine de 60 de ani la marele Zid al Plângerii din Ierusalim. Toată lumea îl știa, îl respecta și aproape toți încercau, fiecare după puterile sale, să-l urmeze în credință. Într-o zi, un cunoscut reporter, de la un post de televiziune internațional, îl întreabă pentru ce se roagă el de atâta timp. - Mă rog în fiecare zi pentru pace pe Pământ, răspunse bătrânul evreu. - Ce fel de pace?, insistă reporterul. - Pacea dintre evrei și arabi, fu răspunsul. - Și care este părerea dumneavoastră, după atâta rugăciune și așteptare? - Că vorbesc cu pietrele. |
44 daniel stanciu [din public] a spus pe 25 februarie 2016: |
| Yorick, iar nu esti atent. Jidovul cel batran chiar se ruga unor pietre (care compun Avizierul reclamagiilor din Ierusalim). In timp ce se ruga mineralelor pomenite, cei cu inima de piatra continuau sa se bata cu pietre si alte proiectile. MOrala: universul uman e un imens lapidarium. Marea problema e ca zidul ierusalimic al lamentatiilor e un fel de anticamera la Yahveh. Daca dincolo de pietrele peretelui despartitor se afla o alta Piatra? Gandul asta ne indispune mai ceva ca pietrele de la rinichi. |
45 Yorick [din public] a spus pe 25 februarie 2016: |
| Da, mea culpa; șpilul din ultimul dialog era: Că vorbesc cu pereții! |
46 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 26 februarie 2016: |
| "Doamna Iulia, n-are rost sa va faceti reprosuri. Nu erati vizata ...". Ei, ba da, eram, stimate Daniel Stanciu! Cum să nu fiu? Doar eu am "scăndărat" acest Requiem monumental, acest Summit extraordinar, al disperării cioraniene! Știți cum e cu "un nebun aruncă o piatră în apă și zece înțelepți se chinuie s-o scoată"! Sigur că, în ultimă instanță (cum era și normal), în capul meu -nulitatea nomber one a Planetei Albastre- se vor fi spart toate oalele demult putrezitului Cioran! Recunosc, am și eu ceva moștenit de la talia mondială, căci, așa am debutat pe site, în 2012, 24 ianuarie! Nota bene, tot la un citat de-al distinsului Cioran! Atunci "Acta est fabula" a numărat doar opt personaje și s-a desfășurat doar în 37 de acte (față de, iată, 45)! Promit ca, în viitor să incit și mai mult gândirea ex-cioraniană și să alerg și mai mult cu flacăra olimpică pe Culmile disperării, ca să (nu v-ați prins?) putem depăși recordul taliei mondiale! Mai ales că, iată, m-am ales cu un premiu: "Doamna Iulia"! Ce dor mi-era "să fiu acasă iar", ca-n inestimabila melodie, cea mai frumoasă din toate timpurile a marelui Tom Jones! |
47 daniel stanciu [din public] a spus pe 27 februarie 2016: |
| Ce memorie aveti d-na Iulia! Va invidiez sincer. Pe 24 ianuarie cand altii se inching in hora unirii, dumneavoastra ati gresit dansul si v-ati avantat intr-un cadril cultural fratricid. N-ar fi trebuit sa la faceti debutul coregrafic pe o melodie de Cioran. Va atrag dansurile macabre? |
48 Antiaga [din public] a spus pe 28 februarie 2016: |
| scăndărați, doamnă că zgândăriți al naibii de bine... |
49 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 1 martie 2016: |
| Cu cât te gândești mai mult ...înțelegi mai puțin Viceversa? Păi, gândirea nu e proces decizional, moncher? Nu e ea activitatea de rezolvare a poblemelor, don Emille? Nu e proces de teoretizare? Nu e rațională și reflexivă? Vedeți, moncher, dacă v-ați apucat de filozofat fără să dați o raită prin cartierul Psihologia? Căci dacă ați fi dat, sigur ați fi găsit acolo, o grămadă de blocuri (de locuit) ale gândirii: al operațiilor, al conținuturilor, al produselor! "Culmile disperării" (gândirii) nu sunt acolo, moncher! Ah! Soarta noastră fuse, crudă astădată! Și gândirea, iată, pe-o culme disperată! Nimic nu se mai poate face-acum! Dar eu, ca nenulitate a dreptului la gândire, îmi permit să cred că, monsieur Cioran ar fi făcut bine să-și formuleze ipoteza, sub sutana duhovnicului! Ca spovedanie și ca smerită rugă iertării divine! Căci te (adică eu, nulitatea domniei sale) nu e obligat să "se gândească" la fel ca domnia sa! Rugăciunea entității sale Cioran Doamne, Eu, Cioran Emil, robul tău, nu știu de ce, dar, cu cât mă gândesc mai mult la femeile alea ale Tale, cu atât, păcătosul de mine, le înțeleg mai puțin! Ce să fie asta, Doamne? Iartă-mă Doamne (dacă poți)! |
50 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 1 martie 2016: |
| Ceea ce nu e gândit, nu e înțeles! Ce memorie avețí... Da, așa e, ce memorie am, invidiosule domn, Daniel S.! Dar nu mă invidiați, monsenieur! Nu e cazul! Dimpotrivă (iar?!) puteți jubila liniștit, ba chiar fericit! Domnia sa, ce memorie, mi-a adus necazuri cu toptanul (toute ma vie), stimate domn Daniel S. Pricepeți, dear? Iar aici, necazurile aduse de distinsa Mem s-au autodepășit! Fiindcă, nulitate cum sunt, în ciuda disperărilor mele necioraniene, mă lovesc non-stop, de memoria distinșilor interlocutori! Memorie, care (ah), e admirabilă, e sublimă dar, din păcate, cam lipsește, prea cu desăvârșire! Și, cum poți exista în conștiința semenilor cu lucrurile faine, dacă memoria de lungă durată a domniilor lor e goală-goluță? Dacă zâmbetele, florile, închinăciunile tale nu mai sunt acolo? Din lipsă de spațiu, ele au fost mutate probabil, în coșul de gunoi! Cum să nu fie domniile lor mereu surprinse de ceea ce faci dacă uită mereu că tu AȘA faci? Sau cum să nu fie, permanent pe culmile disperării (cioraniene) de ceea ce nu mai faci, dacă au uitat (convenabil, nu?) ce ți-au făcut (sau nu ți-au făcut) ei? Apropo, pentru reîmprospătarea memoriei dumneavoastră și elucidarea nelămuririi ce vă frământă (debutul meu dansant), vă invit să vizitați pagina cu citatul "Suferința duce la renunțare"! O meditație a aceluiași Emil Cioran, filozofând macabru de pe aceeași culme a disperării! Și veți găsi răspunsul! Asta, ca să nu mai faceți altădată imprudența de a mă întreba... Ce e de gândit, ar trebui să fie de înțeles! |
51 Yorick [din public] a spus pe 2 martie 2016: |
| Dona Lady, Cu cât mai însetat mă cufund în (sub)înțelesul metaforelor, epitetelor și comparațiilor dumneavoastră legate de personajul pe care l-ați adus, first time, în atenția diletanților din noi cu ocazia (ne)celebrării Zilei Unirii de acum câțiva ani (nu țin minte câți), cu atât mai mult am vaga impresie că marele gânditor(pe bune) nu este altceva decât pet-ul dvs. de companie, pe care l-ați deține, chipurile, în comuniune de bunuri ideologice cu bardul dondănitor (licența mea), la câtă atenție dublu distributivă și qvasi-obsesivă îi acordați dumneavoastră & bardul aferent. Nickname-urile diminutivale, drăgălășeniile corective și nostimadele sentențioase cu care-l gratulați, pe ici-colo, ba unul, ba celălalt, când îi este lesa mai slobodă sau odihna mai tihnită, expresii care la prima vedere par oarecum ludice, dar care încorporează, perfid, o enormă doză de ostilitate aproape anti-guvernamentalo-parlamentară, fac să vibreze în mine bruma consistentă de patriotism + simț evident civic și mă fac totodată să înțeleg, neîndoios, unde se ascund iresponsabilii responsabili, moral, de ușoara denominare, în formă continuată, a fostului Leu Greu Românesc. Din păcate, astăzi nu veți beneficia de niciunul din trilurile mele hermeneutice. Nici măcar nu vreau să știți ce puteți să pierdeți! |
52 daniel stanciu [din public] a spus pe 2 martie 2016: |
| Doamna, maestrul (alias "SIR") va conjura prin vocea sfetnicului sau nedespartit (ca o umbra) sa nu va distribuiti capitalul de simpatie spre alti barzi si longobarzi. Emil e un poet (mai mare decat Eminescu dupa ultimele masuratori antropometrice). Fiind poet, cutreiera prin codri de simboluri si cand nu mediteaza (dormiteaza), metaforizeaza. Va rog din sufletul meu parjolit de jale (un sentiment emilisciatic prin excelenta) nu-l mai cititi pe titanul aforisticii la propriu. La propriu, nu-l mai cititi deloc. Sau daca-l cititi, nu-l comentati. Sau daca-l comentati, nu fiti sincera. Sau daca sunteti sincera, cautati un aforism mai blajin (scris intr-un moment de sensibilitate). Sa stiti: chiar daca e un dur, E(M)C a avut clipele - (in)fractiunile temporale - lui de tandrete. Spune despre femei ca sunt vuvuzele ratacite-n carnuri sau cam asa ceva. E un Bah, un Bah. |