Viaţa lumii

Sueta seustv, vsa vseaceska sueta.
Eclisiastis, glava I:
"Deşertăciunea deşertăciunilor şi toate sunt deşertăciuni"

A lumii cântŭ cu jale cumplită viiaţa,
Cu griji şi primejdii cum iaste şi aţa:
Prea supţire şi-n scurtă vreme trăitoare.
O, lume hicleană, lume înşelătoare!
Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară;
Céle ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.
Tréce veacul desfrânatŭ, trec ani cu roată.
Fug vremile ca umbra şi nici o poartă
A le opri nu poate. Trec toate prăvălite
Lucrurile lumii, şi mai mult cumplite.
Şi ca apa în cursul său cum nu să opréşte.
Aşa cursul al lumii nu să contenéşte.
Fum şi umbră suntu toate, visuri şi părére.
Ce nu petréce lumea şi în ce nu-i cădére?
Spuma mării şi nor suptŭ cer trecătoriŭ,
Ce e în lume să nu aibă nume muritoriŭ?
Zice David prorocul: "Viiaţa ieste floara,
Nu trăiaşte, ce îndată iaste trecătoarea".
"Viierme suntŭ eu şi nu om", tot acela strigă
O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă
Toate câte-s, pre tine! Ce hălăduiaşte
Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu stăruiaşte
Spre cădére de tine? Tu cu vréme toate
Primeneşti şi nimica să stea în véci nu poate,
Ceriul faptŭ de Dumnezeu cu putére mare,
Minunată zidire, şi el fârşit are.
Şi voi, lumini de aur, soarilă şi luna,
Întuneca-veţi lumini, veţi da gios cununa.
Voi, stéle iscusite, ceriului podoba.
Vă aşteaptă groaznică trâmbiţa şi doba.
În foc te vei schimosi, peminte, cu apa
O pricine amară nu aşteaptă: sapa
Nu-i nimica să stea în véci, toate tréce lumea,
Toate-s nestătătoare, toate-s nişte spume.
Tu, părinte al tuturor, Doamne şi împărate,
Sângur numai covârşeşti vremi nemăsurate.
Célelalte cu vrémea toate să să treacă.
Sângur ai dat vremilor toate să petreacă.
Suptu vréme stăm, cu vréme ne mutăm viiaţa,
Umblăm după a lumii înşelătoare faţa
Vrémea lumii soţie şi norocul alta,
El a sui, el a surpa, iarăşi gata.
Norocului zicem noi ce-s lucruri pre voie
Sau primejdii cându ne vin, sau câte o nevoie.
Norocului i-au pus nume cei bătrâni din lume;
Elu-i cela ce pre mulţi cu amar să afume.
El sus, el coboară, el viiaţa rumpe,
Cu soţiia sa, vrémea, toate le surpe.
Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul.
Anii nu potu aduce ce aduce ceasul.
Numai mâini şi cu aripi, şi picioare n-are
Să nu poată sta într-un loc niciodinioare.
Vrémea încépe ţările, vrémea le sfârşaşte.
Îndelungate împărăţii vrémea primeneaşte.
Vrémea petréce toate; nici o împărăţie
Să stea în veci nu o lasă, nici o avuţie
A trăi mult nu poate. Unde-s cei din lume
Mari împăraţi şi vestiţi? Acu de-abiia nume
Le-au rămas de povéste. Ei suntŭ cu primejdii
Trecuţi. Cine ai lumii să lasă nădejdii?
Unde-s ai lumii împăraţi, unde ieste Xerxes,
Alixandru Machidon, unde-i Artaxers,
Avgust, Pompeiu şi Chesar? Ei au luat lume,
Pre toţi i-au stinsu cu vreme, ca pre nişte spume.
Fost-au Ţiros împărat, vestit cu războae,
Cu avére preste toţi. Şi multă nevoie
Au tras hândii şi tătarii şi Asiia toată.
Caută la ce l-au adus înşelătoarea roată:
Prinsu-l-au o fămée, i-au pus capul în sânge.
"Satură-te de moarte, Ţiros, şi te stinge
De vărsarea sângelui, o, oame înfocate,
Că de vrăjmăşiia ta nici Ganghes poate
Cursul său să-l păzească". Aşa jocuréşte
Împărăţiile lumii, aşa le prăvăléşte.
Nici voi, lumii înţelepţii, cu filosofia
Hălăduiţi ce lume, nici theologhia
V-au scutit de primejdii, sfinţi părinţi ai lumii,
Ce v-au adus la moarte amară pre unii.
Nime-lucruri pre voie de tot să nu crează
Nime-gréle, nădejde de tot să nu piarză,
Că Dumnezeu a vârstatu toate cu sorocul,
Au poruncitu la un loc să nu stea norocul.
Cursul lumii aţi cercatu, lumea cursul vostru
Au tăiat. Aşa iaste acum vacul nostru.
Niminea nu-i bun la lume, tuturor cu moarte
Plătéşte osteneala, nedireaptă foarte
Pre toţi, şi nevinovaţi, ea le taie vacul.
O, vrăjmaşă, hicleană, tu vinezi cu sacul.
Pre toţi îi duci la moarte, pre mulţi fără deală,
Pre mulţi şi fără vréme duci la aceasta cale.
Orice faci, fă şi caută fârşitul cum vine.
Cine nu-l socotéşte, nu petréce bine.
Fârşitul ori laudă, ori face ocară,
Multe începuturi dulci, fârşituri amară.
Fârşitul cine caută, vine la mărire,
Fapta nesocotită aduce pierire.
Moartea, vrăjmaşă, într-un chip calcă toate casă,
Domneşti şi-mpărăteşti, pre mine nu lasă,
Pre bogaţi şi săraci, cei frumoşi şi tare.
O, vrăjmaşă, priietin ea pre nimeni n-are.
Naştem, murim, odată cu cei ce să tréce,
Cum n-ar fi fostu în véci daca să petréce.
Painjini suntu anii şi zilele noastre.
Sfinţi ingeri, ferice de viiaţa voastră.
Vieţuim şi viiaţa ieste neştiută
Şi pănă la ce vréme iesta giuruită,
Aşa ne poartă lumea, aşa amăgéşte.
Aşa înşală, surpă şi batjocuréşte.
Fericită viiaţa făr de valuri multe,
Cu griji şi neticneală avuţiia pute.
Vieţuiţi în ferice, carii mai puţine
Griji purtaţi de-a lumii; voi lăcuiţi bine.
Vacul nostru cu-mprumut dat în datorie;
Ceriul de gândurile noastre bate jocurie.

Epilog

Mulţi au fostŭ şi mulţi suntem şi mulţi te aşteaptă;
Lumea din primenéle nu să mai deşteaptă.
Orice ieste muritoriu cu vrémea să petréce,
Tréce vrémea şi pre ai săi toţi îi părăséşte.
Cei ce acum petrécem, pomenim alţii
Trecuţi; de noi cu vréme vor pomeni alţii.
Născându-ne, murim, murind ne facem cenuşă.
Dintr-această lume trécem ca pentr-o uşă.
Astăzi mare şi putérnic, cu multă mărire,
Mâine treci şi te petreci cu mare măhnire.
În lut şi în cenuşă te prefaci, o, oame,
În viierme, după care te afli în putoare.
Ia aminte dară, o, oame, cine eşti pe lume?
Ca o spumă plutitoare rămâi fără nume.
Una fapta, ce-ţi rămâne, buna, te lăţéşte,
În ceriŭ cu fericie în véci te măréşte.

poezie de Miron Costin (1673)
Adăugat de Adelina V
Votează! | Copiază!