Clipe sublime

De frunze vântul a golit copacii
Şi crivăţul de-o vreme dinţii şi-i ascute
Pădurile pustii rămase-s de-acum mute
În jurul sobei se-nghesuie ortacii.

E vreme doar de fluier şi poveste,
La mare cinste de-acum e moşul bunul
Curând s-o coborâ iar din înalt Crăciunul
De el prin sfânt colind el astăzi ne vorbeşte.

Cu suflete curate în jur se-adună pruncii
Şi-n glasul lor curat de clopotel
Colindul se înalţă sus la El

Din dalba puritate şi din albeaţa frunţii
Şi simţi cum peste suflet pogoara-ncet seninul
Si clipa care curge e una cu sublimul.

poezie de Valeria Tamas Iacob
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Votează! | Copiază!