Ion Ion
În beciul cu morții, Ion e frumos.
Întins gol pe piatră, c-un fraged surâs.
Trei nopți șobolanii l-au ros
Și gura-i băloasa ca de sacâs.
Când cioclu-l ridică-n spinare
Ion par-ar fi de pământ.
De-l pui poate stă în picioare,
Dar brațul e moale și frânt.
În ochii-i deșchisi, o lumină,
A satului unde-i născut,
A câmpului unde iezii-a păscut,
A încremenit acolo străină.
Departe de vatră și prins de boieri,
Departe de jalea mămuchii,
Pe trupu-i cu pete și peri
În cârduri sunt morți și păduchii.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Flori de mucigai
Adăugat de Ionuț Popa
Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: Tudor Arghezi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.