Poem de toamna

Cu o cunună de lacrimi
să dansăm la marginea ploii.
De farmecul raiului, coborât
în corzile toamnei, lungi, eterne,
să râdem ca nebunii ce râd de ploaie.
Totul e acum, pe acest drum.
Treptele nemişcării ne vor urca în
bătaia vântului, din mari ere
răspândită în viaţă, în munţi,
în ape, în nori. Anii ne vor
purta pe iubirile timpului, prin
pământul ce se scurge ruginiu.
Obrazul cerului atunci îl voi
confunda cu obrazul tău şi voi
săruta nemărginirea. Albastrul
tău va învălui sufletul meu,
cuprins de plecăciune în faţa eternului.
Doi angeli radioşi, închinaţi frumosului.

poezie de Raluca Georgescu
Adăugat de Gina Mihai
Votează! | Copiază!