Poeme risipite

***
mă mir ca mai pot să respir
cu un pin înghesuit în inima!
Cine-mi reproşează că n-o fac cum trebuie?
Mă sfărâm cu ochii de fiecare gând pierdut,
nu-mi trebuie ploi,
copilăria mi-e lacrima-ntruna...
e mai sigur să rămân ca până acum
o cădere legănata de primul lui cuvânt!
Îmi revine rândul să-ncerc
să respir altfel
aşa cum ma-nvatai tu/dar
dar nu ştiu ce să fac
prea izvorăsc la loc

***
este şi hazardul în viaţa o lege!
Fără zodii
născută sunt în singurătatea lui unu
fără adolescenta
mi-am scris istoria
tristeţea şi durerea altora
nu mi-am făcut nici o piramidă/dar
am scris scrisori...
n-am cunoscut arma-ndragostitului
am avut grijă de stele
şi de cel iubit cu lacrima!
Mi-am zidit din inefabil o casă
mi-am cinstit iubirea cu trup de crin
fierbinte. Proaspăt dăruit/astăzi...
cânt lumea dinlăuntrul meu-
suntem ceea ce iubim/spunea cineva..

***
mi-ar trebui un paznic de taina
să-mi ţină socoteala născocirilor mele şi a mea...
mi-ar trebui un vis mai viu decât viaţa
şi cineva să mă tragă de mana
să nu cad în cer
iar lacrimile toate
să mi le-nsire pe linia orizontului
***
s-ar putea să mint?
Dacă sângele
n-ar fi o voinţa obligatorie a naturii
dacă n-aş şti cum se minte cinstit
cu taina-n cuvinte
ţi-aş dărui făptura izbânzii încet să o simţi
ca o explozie de care... să te apropii cu gura!
***
trebuie să fi fost o fărâmă
de copac prăbuşit în ochiul tău
trebuie să fi fost ceva trist de tot,
fermecător de trist, de te-am şi iubit,
de m-am lăsat învinsa
de nisipul fierbinte
sau de pasarea-ti ucisă!
Trebuie să fi fost ceva, ceva trist de tot
fermecător de trist,
ca-ntr-un vis de ciresi,
trebuie să fi fost ceva, nu se poate
amândoi veneam din aceeaşi singurătate,
parca-am fi fost înţeleşi...
trebuie să fi fost ceva, ceva nespus
de-am căzut atât de aprig din dragoste
în ceva mai presus...

***
e o oază în trupul meu pur.
Sunt un fir de iarba provocat la duel
ce-mi povesteşte de jur împrejur
cine-s eu, cine-i el...
chiar dacă ploua nimic nu mă năruie
speriată privesc de jur împrejur
cum oaza din sângele tău mi se năruie,
e o oază şi-n trupul tău pur!?

Eu mă destram şi împart
intre sânge şi trup
acelaşi regat...
***
ascult şi ascultă!
Să-ncepem întâi de la noi
e atâta pace-in-doi
şi atâtea cuiburi pe reduta-
tu zeu şi eu zee
numai cu pace şi flori,
se mai poate picta pe steag o femeie?
- De-ar fi iubirea singurul lumii război!
Din clipa în care n-aş mai iubi,
mi-aş cauta câte-un brat prin tranşee...

***(rău feminin)

Lasă-mă albastra să trec/şi mă apara
seninul să şuiere sau să adie,
să cad din plutire
sau păpădie să fiu-
şi apoi flacăra...

Supusa să-ţi trec peste gânduri
să cad în braţe de aur/pe grâul ce-l ştiu.
În visele mele-naltandu-se clar/dar pustiu...
acum când te ard lasă-mă albastra,
să trec,
sau lasă-mă mai albastru
să plâng sau să sec...
***
spada de fulger cuvios destrămat,
brat drept însângerat în fructe,
să iubesc, aş iubi cuminte, curat
spin de lămâi cu sângele iute...

Spada de fulger cuvios destrămat,
brat drept însângerat în fructe,
să iubesc, aş iubi, nu-ştiu-cum legănat
un mânz cu camelii în frunte!

****(de dor)
noaptea-mi apasa sufletul
ca şi cum sub o piatra trăind,
de dor îmi întind mâinile, abia respir!
Tu mă aştepţi mama-n acelaşi pustiu...
eu sunt de vină!
Trăim la celălalt capăt de noapte şi zi
ca şi cum sub o piatra am fi...

De viaţa mă mai leagă un fir...
mama mă vezi? parcă-aş fi o străină,
de dor, abia îmi întind mâinile
abia respir...

***
ştiu, tulbur în jur aerul
sufletul oamenilor, poezia
bolnave genele mele aprind iubiri de paie

Nestinsele oglinzi îmi ard mâinile
flori nemangaiate, venele
se zbat în noapte rugându-se

Ştiu, tulbur în jur aerul
noaptea, sângele
fac imnuri din vreascuri/mătăniile...
***
în umărul tatălui meu
frunza picura noapte
şi nu mai ştiu în care anotimp
ne vom săruta mâinile
când în lacrima-s pe jumătate...

Nu mă cunosc, nu
nici un fel de a plânge
şi nu mai ştiu unde mi-e toamna
şi unde eşti tu...
***(inscripţie pe un şerveţel)

Mă plimb şi tac
ochiul meu e o piatră cu cer în vârf
niciodată n-ai să ştii
cine te-nalta-n tăcere-
într-o zi, poate
o să-ţi crească şi ţie
flori în sânge...
***
subţiat de boala
mi se face mai dor
descumpănit abia deslusindu-mi privirea
în biata oglinda
mi se face mai dor,
inserarea-si mai arde cărbunii prea stinşi-
mi se face de aur asteptarea-n pridvor
şi... plin de stelele în care cred
gonesc să fiu...
să luminez hârtia şi să-ţi scriu...
***
promite-mi o lumină în lacrima şi arunc
lumilor cheia
şi jur credinţa bărbatului care
va naste-n mine femeia
ce dureros mi se pare/ce sfant!
Că-ntr-o zi voi coborî
dintr-o piatra
cu-n genunchi sângerând...
***
arde-mi cu mâinile tale subţiri
de pe gura cele două iubiri!
Cu sangele-n torţe, să număr, să strig
peste câte petale din luna mă ning...

Aprinde-mi ca jertfa-un lămâi
să-mi scrum rădăcina
ce-mi creste-n călcâi
nevindecata de tine şi fără altar
să fiu în iubire
fără mare şi mal...

***
am dreptul ferestrei de a lumina-nlauntru,
nu-mi trece tăcerea
ce singura spune pe nume cântecului/nu îndrăznesc
să-mi asum orice infirmitate, doar singurătatea
singurătatea...

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Gina Mihai
Votează! | Copiază!