De-ai fi cuceritorul...
nu îi jigni iubirea că-i o nescrisă vină
nu îi întoarce rana din suflet spre-napoi
nu cerceta-n privire conturu-i de virgină
nu trece ape tulburi către-un balans în doi
chiar de asupra-ți rece o palmă se apleacă
învinuindu-ți gestul și refuzând concret
să nu grăbești ieșirea stiloului din teacă
pe-un ton de Casanova taios și indiscret
iar de vei ști secretul gândirilor acide
păstrează strălucirea și scoate câte-un tril
spre-a cuceri odorul ca mai apoi a-nchide
volumul burlăciei într-un răgaz fertil
de-ai fi cuceritorul unui izvor de sete
te-ar îmbăta pudoarea în loc să te desfete
poezie de Ionuț Popa (10 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.