Odiseea (extras, Ulise şi Sirenele)

O, prieteni, parteneri ai tuturor nenorocirilor mele,
Ascultaţi! Vă voi dezvălui proorocirile cerului.
Ascultaţi! Soarta-i mai presus de oameni; ea hotărăşte
Cine va trăi şi cine va muri! Pentru a fi feriţi de rele, fiţi înţelepţi!

Zburdalnice, Sirenele dansează pe păşunile înflorite
Mângâind harpele, versuind povesti încântătoare;
Mie, mie celui răzleţit, legat acum de catarg legat bine,
Zeii îmi îngăduie să le-ascult melosurile dulci-otrăvitoare.
Ascultaţi şi urmaţi-mi sfatul: în lupta voastră pentru libertate
Încordaţi-vă şi rupeţi fiecare lanţ, ţineţi alături, ceată lângă ceată.
În timp ce vă vorbesc galera-naripată zboară pe ape-albastre –
Şi, iată! Din mare se-nalţă, asemeni unor ceţuri, falezele Sirenelor.

Vânturile-au căzut subit; aerul de deasupra
Şi valurile de dedesubt au uitat să se mai mişte;
Un demon a-ncremenit aerul şi-a alinat adâncurile,
A domolit vânturile răsunătoare şi-a fermecat valurile,-adormindu-le.

Acum noi întindem toate pânzele, tragem de fiecare vâslă;
Biciuită, spuma apelor se-nalţă către cer.
Cu degete grăbite frământ această ceară moale,
O rup şi fac din ea mici gogoloaie;
Spre-amiezi aerul devine din ce în ce mai cald, iar ceara
Se topeşte sub razele soarelui fierbinţi;
Îmi înfund cu ea urechile – nu mai simt nicio vibraţie –
Şi-astfel sunt ocrotit de descântecele care-ademenesc ţicneala.

Coechipierii mi-au legat braţele şi picioarele
De catarg cu funii groase, cât au putut de strâns;
Apoi aplecaţi, pe două rânduri, au început
Să tragă vârtos la rame, să spintece cu prova marea.

Cum nava se-apropia sprintenă de ţărm,
Corul Sirenelor se-auzea din ce în ce mai tare;
În valuri, cereşti triluri se revărsau în aer
Şi pline de dulci momiri erau cântecele lor:
"Oh, rămâi, rămâi cu noi, mândrie-a Eladei! Rămâi cu noi, Ulise!
Curmă-ţi călătoria şi-ascultă-ne aleanul!
Binecuvântat e omul căruia-i este hărăzit să ne-audă glasul,
Cântecul luminează sufletul şi farmecă urechea!

Vino! Deschideţi sufletul în torentele a mii de desfătări!
Vino! Primeşte-nţelepciune de la cei mai înţelepţi dintre-nţelepţi!
Noi îi ştim bine pe toţi regii cu măreţ renume
Câştigat la Troia pe câmpurile faimei
Şi nu ni-i străin niciunul dintre lucrurile strălucitoare.
Vino! Primeşte-nţelepciune de la cei mai înţelepţi dintre-nţelepţi!"
Astfel de triluri îmbietoare se-alintau deasupra mării;
Sufletul meu îşi ia zborul, cedând în faţa acelor chemări din paradis;
Fac semne – încerc în zadar să mă eliberez din funii;
Impetuos vâslesc coechipierii mei, nava săgetează apele albastre.

M-au mai legat c-un rând de funii, înteţind bătaia vâslelor în unde,
Până când, uşor-uşor, cântecele s-au pierdut în depărtare;
Atunci, deja departe de-acel ţărm primejdios,
Mi-au scos ceara din urechi şi de catarg m-au dezlegat.

poezie de Homer, secolul al IX -lea î.e.n., traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!