Nu era nici un drum de sanie, dar se făcu în grabă: talpa săniilor nu se cufunda în zăpada îngheţată, ci luneca pe deasupra ei. În schimb vitele trebuiră potcovite. Zile în şir răsunară cele trei făurişti din sat, cântecul ciocanului ţiuia ascuţit în văzduh. Pe uliţele mai umblate de sănii se iviră dungi albastre, care străluceau în razele pizişe ale soarelui cu dinţi, încât îţi luau vederea. Era lunecuşul lăsat de tălpile late de lemn, care nuerau ferecate cu rafuri de fier, şi care, la cotituri, se întoroiau, părând că vreau să se învârtă înjurul lor.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Votează! | Copiază!