Sfârșitul verii
O anumită neliniște în aer
Și apele luminii tulburate
M-au avertizat că acest an neiubit
Se va-nvârti pe balamalele-i la noapte.
Stăteam acolo pe câmpul posac și gol,
În mijlocul miriștii pistruiate de albe pietricele,
Uimit, în vreme ce-un viermișor șușuia
Cântecul măduvei din oasele mele.
O revărsare de albastru în albastrul verii,
Un șoim a țâșnit din turnul lui de peruzea,
Învelișul silozului strălucea, iar eu am realizat
Că o parte din viață mea tocmai se sfârșea.
Ușa de oțel a nordului se deschide
Cu zgomot: păsări, frunze, ninsori
Își răspândesc pretutindeni gonacii
Și-un vânt nemilos vălătucește negri nori.
poezie de Stanley Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre albastru
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre vară
- poezii despre sfârșit
- poezii despre păsări
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
- poezii despre ninsoare
1 Gorunescu Carmen Lidia [din public] a spus pe 29 septembrie 2024: |
Ehei, ce vremuri! Ma apuca nostalgia: oțel, silozuri și gonaci. Unde sunt verile de altădată? |