A văzut-o cu ochii minții pe liceana de 16 ani, năltuță, cu frumusețea bobocului care își înalță boiul spre soare pentru a-i răpi o fărâmă de lumină și căldură pentru ca, într-o dimineață senină să devină orhideia căreia el dorea să-i simtă parfumul, să-i sărute petalelw, să-i mângâie tulpina mlădie. Ea privește pe furiș poarta casei de alături, știe că ochii lui au urmărit-o ca apoi să alerge ca s-o prindă din urmă și să meargă împreună pe drumul pe care nu concep să-l străbată singuri. O perdea se mișcă la fereastra casei pe care ea a părăsit-o, niște ochi o urmăresc cu părere de rău că nu pot vedea ce se petrece mai departe, dacă nu cumva mâinile lor se unesc sau se mângâie peste niște sfinte limite. O vede pe studența care este acum floare împlinită Ea răspândește în juru-i surâs și voie bună pe care nu vrea să le dăruiască altcuiva decât tânărului pe care știe că o iubește. Ei nu socotesc că viitorul îi așteaptă, ci trebuie să iasă în întâmpinarea lui, să și-l apropie. Perdeaua de la ferestră se mișcă, niște priviri se pierd în zădărnicie. Ei își unesc mâinile, s-au învăluit unul pe celălalt în culoarea ochilor lor și simt că au un singur sugflet." Vino din Liban mireasă" îi cântă el. Mireasa lui e mai frumoasă și mai înțeleaptă decât strălucitoarea biblică. Este mireasa lui.
Neron Aurel în Romanul "Generațiile", capitolul Xi (august 2020)
Adăugat de Neron Aurel
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.