Un cântec de lebădă

În ultimele clipe,
Sufletul se desprinde de trup, doar aparent
El nu renunţă, nu vrea să plece,
Se eliberează doar din lanţurile ce-l legau de Pământ
Înainte de a-l părăsi definitiv, pentru a-l lăsa singur,
Vrea să contemple casa care l-a ţinut
Atât de aproape de trup, se simte încă înfrigurat
Ieri, de pildă, a plouat şi a simţit întreaga umiditate din groapă
Eu am strigat disperată,
Am umblat prin subconştientul celor apropiaţi,
Le-am spus în vis prin ce am trecut,
Când cotele apelor au crescut
Mai bântuie câteva săptămâni prin casa terestră,
Răscolind amintirile celor care m-au cunoscut
Împrăştie câteva regrete, două - trei mustrări de conştiinţă
Va dori să îşi revadă prietenii, colegii, apropiaţii,
Va dori să - i mai privească
Va mai bântui o vreme şi va lupta
Pentru a îndepărta viermii
Ce încă din viaţă,
Doreau să atace al meu trup
Va mai rătăci o vreme luptând,
Până ce,
Durerea ce încă o simt
Va să mă înfrângă
De abia atunci, sufletul meu va înălţa o rugă
Şi va cere un transfer Dincolo,
Unde nici durere, nici întristare nu e
Va cere sa intre-n uitare
Uitarea sa, el va dori să uite totul
Abia atunci va lăsa libera trecere viermilor
Ca de obicei, ca şi în viaţă,
Viermii îşi vor spune ultimul cuvânt!

poezie de Gorunescu V Carmen Lidia
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Votează! | Copiază!