Răsărit
De sub plapuma unui nor rătăcit pe cerul părăsit de stele, soarele îşi dezbracă mantia nopţii, arătându-şi stingher chipul.
O nouă dimineaţă, timid se joacă cu întunericul printre copacii încă verzi ai pădurii " de pe Herina".
Ne respirăm existenţa într-o lume atât frumoasă... şi totuşi neîncăpătoare pentru oamenii zilelor nostre!
Nu mai avem loc unii de alţii, nu ne mai bucură succesul altora, nu ne mai ajung averile, banii, faima.
Atât de uşor judecă omul, atât de uşor pune etichete, atât de uşor uită...
Oare câte chipuri plânse a mângâiat soarele de-a lungul existenţei sale?
poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Votează! | Copiază!


Nu este introdusă data decesului pentru Emilia Mariam. [Caut pe Google] [Adaug data decesului]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.