Au urcat Parângul înconjuraţi de aburul efortului trupurilor lor vlăguite de lunga cărare pe Cârja, şchiopătând de pe vremea când vădana a sărit peste pârleaz ca să-l întâlnească pe starostele Lotrului care vămuia trecătorii până la Olt, frângându-şi piciorul, spărgându-şi Căpăţâna, rămânândi-i numele agăţat pe vărfurile din jur şi pe Cârja pe care se sprijinea. Chim a privit cu teamă un nor înepenit pe coasta Şureanului, dar un pui de baci i-a arătat acestuia toiagul strgând la el să-i lase păşunatul în linişte şi să nu se repeadă cu vreo ploaie plină de fulgere peste adâncimea văii că-l aşteaptă la bătaie de ciomege. Garofiţele albe îşi legănau boiurile suple peste împiestriţarea fraţilor pătaţi care se jurau făcând mătănii în faţa sfinţeniei Crucii pământului şi a celei a Sângelui Voinicului că nu are nicio vină pe conştiinţă ca să poarte stigmatele pe petalele imaculate. Turmele urcau spre cumpăna cerului ca să apuce să pască din seninul lui şi să se întoarcă având raze de soare între coarnele încovoiate, lăsând înapoi o urmă de lapte din ugerele pline ca trecătorii rătăciţi să aflr calea spre stâna stelelor şi a cometelor despletite, cu baciul străjer peste avuţia sa împotriva împotriva jivinelor ca Leul, Hidra, Triton, Ursele care s-ar dedulci la frăgezimea mioarelor."

Aurel Neron în Volumul "Coridorul", Cap. xv
Adăugat de Neron Aurel
Votează! | Copiază!