Pe calea fără nume
Iubirea se tot duce
spre neștiute astre,
adesea nici cu gândul
nu o putem găsi,
pierduta sa trăire
din sufletele noastre
ne tulbură tăcerea
puterii de-a mai fi.
.
Dar poate vreodată
va reveni pe-o rază
să lumineze calea
parcursă, cea dintâi,
ce strajă neuitării
din haos ne veghează
cu-o ultimă dorință
rămasă căpătâi.
.
Voi aștepta minunea
când zorii la fereastră
veni-vor din văzduhuri
cuprinse de uitări
să-alunge luna plină
rămasă sus pe creastă
sub vraja revărsată
din mitice viori.
.
Atunci voi înțelege
că într-o zi anume,
călare pe licornul
cu frâul de argint,
vei reveni, iubito,
pe calea fără nume,
să te alint în patul
cu flori de hiacint.
poezie de Corneliu Neagu din antologia de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre vioară
- poezii despre unicorni
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre lună plină
- poezii despre lumină
- poezii despre gânduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.