Verdictele

Nu-n toiul luptei în vremuri de război,
Nu-n forţa norocului şi-a întâmplării,
Îi descoperim pe cei cu-adevărat eroi
Sau îi vedem pe titanii ţării.

Asta se-ntâmplă doar pe timp de pace.
Pe oamenii mării, din nefericire,
Noi îi vedem – ne place, nu ne place –
Doar când vin acasă într-o scurtă învoire.

Ei ne-oferă, inopinat, câteva frumoase zile furate
Din daravelele lor de sânge şi de zbucium crunt;
Dar când se află lângă noi, aproape,
Nu ne putem da seama ce fel de oameni sunt.

Dacă numele lor vor străluci-n istorie pe veci
Agăţate de victorii câştigate sub nişte stele faste
Sau dacă mor anonimi înghiţiţi de-abisurile reci,
În lupta lor ei rămân ascunşi vederii noastre.

Sunt prea aproape de noi pentru-a fi măreţi,
Dar copii noştri vor înţelege când şi cum pe lume
Ne-a fost schimbată soarta, de ce fel de săgeţi
Şi, mai ales, de mâna cui anume.

Ei vor măsura meritul fiecărui ştiut sau neştiut erou,
Noi mulţumindu-ne să fim partea oarbă a privirii...
Însă ştim că trăim pe un pământ născut din nou
Împreună cu toţi salvatorii omenirii.

* Spre deosebire de războaiele din trecutul îndepărtat, purtate cu arme albe, unde eroii erau lesne detectaţi şi cunoscuţi, în războaiele moderne aceştia sunt eclipsaţi de sofisticatele arme moderne, devenind cumva neantizaţi, irelevanţi.

poezie clasică de Rudyard Kipling din din "Război pe mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!