Sakuntala

Departe esti, frumoasa si preaiubita mea,
Si totusi ochii nostri tintind aceeasi stea,

La mii de ani lumină, ca-ntr-un adânc mister,
În fiecare noapte se întâlnesc pe cer...

Într-o clipită lanturi de depărtări străbat!
Pătrund prin continente cu vânt înviforat,

Oceane mai tăcute ca piatra miscă-ncet,
Solemne, transparente puhoaie de magnet...

Si azi îmi pare Calea Lactee un mister...
Iar înspumatul Gange a puhoit pe cer!

Si parcă niste umbre cu nalte cârji de lemn
Vin din adâncul noptii spre Gangele solemn:

Din muntii Himalaia, spre-un depărtat serai,
Sakuntala coboară în mohorât alai...

Căzu o stea, sau poate în Gange, mai curând,
A scânteiat deodată inelul ei căzând...

Si azi, zărind inelul, am înteles de ce
Luceafărul de ziuă a fost si nu mai e:

Cum se goleste noaptea de-al Gangelui mister,
Rămâne doar inelul Sakuntalei pe cer...

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!