L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o dimineață
L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o dimineață.
Tânără, ziua zâmbea ca o zorea.
Prezența Lui a fost ca un răsărit de soare,
Ca lumina unei glorii în inima mea.
Toată ziua a zăbovit prin preajma-mi,
Toată ziua a stat pe lângă mine
Și-am navigat împreună, în bună pace,
Pe marea cu primejdii nu puține.
Alte nave-au naufragiat, lovite de talazuri.
Alte nave-au fost scufundate de viforul nebun.
Dar vântul care le biciuiau pe ele
Mie mi-au adus liniștea și-un somn bun.
Mi-am amintit apoi de celelalte dimineți
Și-am compătimit îndurerat soarta epavei
Fără ancore și fără cârmă, cu greementul smuls
Și cu Prezența rămasă departe-n pupa navei.
Acum cred c-am descoperit marele secret,
Învățând din necazurile prin care am trecut:
Domnul trebuie întâmpinat dis-de-dimineață,-n zori,
Dacă vrei ca El întreaga zi să-ți fie-alături scut.
poezie de Ralph Spalding Cushman, 1879-1952, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre dimineață
- poezii despre vânt
- poezii despre viscol
- poezii despre tinerețe
- poezii despre somn
- poezii despre secrete
- poezii despre religie
- poezii despre pericole
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.