Impostorul

Condamnatul ideal, fără nume, fără gânduri, doar născut să se supună
Într-un univers ce-mi pune pe cântarul nemuririi sufletul de muritor,
Care s-a născut să moară prin solicitarea mută a părinţilor ce vor
Să-şi trăiască viitorul transferând în mine gene care nu au viitor.

Eu, semnatarul prin absenţă, pun sub semnul întrebării datoria de a mă naşte
Într-o lume, simulacru, unde nimeni nu alege, ci doar este un ales
Ce se îndreaptă spre dezastru deghizat într-un concept care simulează moartea
Corpului predestinat să se întoarcă în pământul ce-a încercat să dea azi vieţii o valoare şi un sens.

Mi se acordă din oficiu funcţia de om pestriţ printr-un manifest-oracol ce semnează drept destin
Şi consolidează dogma unui fanatism tembel de a crede într-o lume care arată în alt fel.
Am asimilat excesul oferit de Absolut ca un vulg ce îşi acceptă rolul lui de om lovit
De o soartă nemiloasă care scrie cu un condei, drept pe pielea ce îi ţine oasele de om mişel.

Impostor venit pe lume să mă plimb ca individ într-un colectiv ce lasă la intrare un bilet
Unde se semnează moartea cu un scris lizibil, ferm, imitând, cu nonşalanţă, un contabil mititel.
Se ridică o cortină, îmi aleg un scăunel şi privesc ecranul care mă prezintă drept actor,
Un banal, un pierde-vară, un copil ce s-a născut într-o eră în care omul se ascunde-n propriul trup.

Într-o piesă specială cu peisaje dintr-o lume ce nu are adevăr, sunt actorul fără nume, fără ţară, fără pic de viitor,
Fiindcă drama ce se joacă pe ecranul plutitor pare c-o să fie astăzi... că eu sunt un impostor.
Nici nu începe filmul bine că mă trage de picior un alai de coate-goale ce păşesc superior,
Pe covorul în care moartea mi-a ales ziua să mor şi mă îndeamnă, fără jenă, ca să ies în coridor.

Resemnat, îmi port fiinţa spre ieşirea-n coridor unde mă aşteaptă moartea cu biletul de actor
Şi-mi arată calea scurtă către raiul plutitor unde mă aşteaptă, iară, ciclul ăsta îngrozitor
De-a mă naşte fără voie, fără haine, fără ochi, într-o lume în care viaţa nu mai are nici un scop,
Căci şi l-a pierdut, sărmana, chiar în ziua în care moartea... i-a trimis pe primul om.

poezie de Vasile Şerban din revista Ritmuri braşovene (mai 2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Votează! | Copiază!