Doamne, ce minunăţie. Abia ieşită din uşa cabanei munţii m-au îmbrăţişat. Un uriaş amfiteatru de turnuri verticali m-au prins în hora lor. Da, aceştia sunt munţi adevăraţi cu pereţi prăvăliţi peste brâne suspendate, cu streşini aninate de creste, cu jnepeni albaştri care se caţără pe pereţii argintii, cu piscuri străpungând cerul de un smarald strălucitor. Iar acolo, unde soarele şi-a înălţat creştetul de după Padina Crucii, el a revărsat aur topit peste pădurea de pini, peste stânci de crital, peste meterezele cetăţii unde trona Omul - domnitorul incontestabil al acestor tărâmuri. Dincolo, iluminat de răsărit, mi s-a recomandat preaplecatul spătar al curţii domneşti, Bucşoiul.

Aurel Neron în Volumul "Muntele şi iubirea", Capitolul al doilea.
Adăugat de Neron Aurel
Votează! | Copiază!