Cineva, ironic, spunea că adesea prudentul, departe de a-şi continua destinul, moare strivit de el. Oare, acea tentativă de influenţare a scurgerii timpului, face şi ea parte din destin? Strivit de destin... Ca într-o celulă în care suntem liberi să alergăm, să gândim, să cântăm, să urlăm, să protestăm, să zburăm - der nu prea departe căci ne vom lovi de zăbrele şi ne vom prăbuşi în normalitate, pierzând totul. Deci, fiecare avem celula noastră proprie, spaţiul precis delimitat. Ca un melc care-şi duce casa cu sine, altfel va muri.

Aurel Neron în Muntele şi iubirea, I
Adăugat de Neron Aurel
Votează! | Copiază!