Clipă rotunjită în care te simţi copil

Ne-a prins iarna
în palmele ei
şi
uşor ne mângâie
nu ne mai striveşte cu gerul
aspru
ci
blând obrajii ni-i masează
cu fulgi în picaj
rotunjită clipă în care te simţi din nou copil
adulmecând atâţia fluturi albi ce-ţi cad pe palme
şi chiar în ochi îmbălsămându-ţi privirea
cu setea acesta de alb ce-ar trebui
sufletele să ni le înveşmânte
cu prisosinţă
în timp

iar
ochii
ne fug mai sus
şi mult mai sus pe alte
coordonate străine de planetă
căci noi ne vrem precum nişte fulgi ce-ţi
cad în palme sau pe obraji să ne reprofilăm aici
cu alte simţuri şi alte priviri total opuse celor care leagă
fiinţa umană de lutul acesta în care de la început e inserată cu simţuri şi legi bine definite şi bine
aranjate în complexitatea umană
astfel că omul a devenit
stăpân peste toate
veţuitoarele
ce trăiesc
aici

alte
galaxii
şi alte vederi
vrem să ne descrie fiinţa
pe-o ramură de măslin sădit în lumină
însă lumina e Cel ce a zidit pământul şi omul
înfăşurat în petale de dor după Edenul pierdut de aici

ne vrem în Hristos
iar ca-n Eden viaţa s-o trăim
cu Mirele Cel Sfânt la masă să fim.

poezie de Ioan Daniel Bălan (17 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!