Speranţă

Am plutit şi am tot plutit pe marea pustie,
Şi zile-n şir n-am văzut decât apa verde-argintie.
În cele din urmă am zărit în peisajul posac şi-auster
O line confuză în golul dintre talazurile mari şi cer,

Care-a crescut şi-a tot crescut luând, uşor-uşor,
Forma unui golf, a unui grind, a unui pripor;
Apoi dealuri şi vâlcele, râuri, păduri şi tarlale,
Turnuri şi-acoperişuri, sate şi mahalale.

Şi m-am gândit, "Într-o zi voi ridica velele încă o dată
Şi voi pluti pe o mare mai pustie şi mai înnegurată
Decât a fost vreodată asta, şi-n golul dintre cer
Şi talazurile mari voi vedea cum apare, sper,

Un alt pământ – în acel pustiu şi în acea singurătate;
Cum să spun? O altă lume. Poate – poate – poate!"

poezie de William Dean Howells, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!