Femeia s-a ridicat pe jumătate, privind în larg. Nu-i vedeam chipul, dar am simțit cum umerii i se adânceau în brațe, cu oasele trosnind dureros, cum gâtul i se arcuia în față, ca un lujer ofilindu-se melancolic, cum degetele se învinețesc, încleștate în nisipul mult prea puțin adânc și mult prea mișcător pentru nesiguranța ei.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.