Exigența fundamentală a lui Socrate în ceea ce privește eticul este ca omul nu doar să pară că este drept, sau bun sau posesorul unor virtuți, ci să fie și în fapt astfel, și anume în orice condiții, indiferent dacă există în preajmă alți oameni care să-I poată sau nu judeca, vedea, auzi, pedepsi ori răsplăti. Interiorul omului, prin urmare, trebuie să fie coerent și conform cu exteriorul său, fără fisuri sau clivaje între înăuntru și în afară, între gând, spusă și faptă, astfel încât omul, din punct de vedere etic, să reprezinte un întreg, un tot unitar. Opusul integrismului etic - condamnat de Socrate - va fi desigur "dualismul etic", a cărui regulă pretinde în exclusivitate respectul exterior al unui cod moral, fără Însă să aspire la a cere gândului neexprimat sau sentimentului interior conformarea cu fapta.
Andrei Cornea în Când Socrate nu are dreptate, IX. Testul Gyges
Adăugat de Silvia Velea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.