Problema este că nu ne lăsăm reflectaţi din afară pur şi simplu, fără să-i filtrăm şi să-i interpretăm şi noi pe ceilalţi. Lucru care duce la un fel de afazie a personalităţii, în care numai noi înţelegem ce vrem să spunem, ce vrem să facem, ce vrem să arătăm. Trăitul ăsta într-un fel de "butoi al lui Diogene", sperând ca oamenii să ne vadă "aşa cum suntem", mi se pare o falsă abordare a vieţii personale şi sociale. Fiindcă "ceea ce suntem", dacă nu intrăm în sfera metafizicului, se bazează în fapt pe asumarea unor modele, experienţe şi raţionamente anterioare. Nu e rău să primeşti laude, cum nu e rău să primeşti critici. Greşit mi se pare să ţi le asumi fie prin acceptare, fie prin respingere, fără să le judeci cu înţelepciune, pentru a acţiona în direcţia în care tu vrei ca lucrurile să se schimbe sau să se îmbunătăţească.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Votează! | Copiază!