Oglindire

Măi, bădie, ochii mei,
fu o zi, floare de tei,
stam în vară, căprioară,
cu privirea, Mărioară,
ce îşi scălda în oglindă,
dorul mut, blocat în tindă.
Albă ca o porunbiţă
cu vise de copiliţă,
am lăsat în prag de zi,
albastrul din ciocârlii,
din care-mi facusem ceas,
pentru lumea de sub pas.
Măi, bădie, de pe mal,
în tăcere e un cal,
ce nechează cu tărie,
saltă peste gropi o mie,
să doboare în mişcare,
povara de pe spinare.
Am visat într-o vâltoare,
că te-nconjurase, boare,
ce sădiseşi în lut moale,
să te prindă de la poale,
să te ia pe cale deasă,
poteca să o tot ţeasă,
punte până la străbuni,
cu viaţa să o-ncununi.
De aici, din înserare,
nu aud ce este-n zare,
M-am suit pe o ivire,
parcă-s dincolo de fire,
te-am lăsat să joci în stei,
ce ţi-e drag, în cort să iei,
căci ce este pe pământ,
se naşte din sfânt Cuvânt.
De e viaţa-n plan divin,
Aerul miroase a crin.(12.11.2023-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (12 noiembrie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Votează! | Copiază!