În acel răstimp, fug împreună cu întrebarea aceea în uterul re-nașterii mele, în matricea de piatră unde, singur, cu genunchii la gură, îmi aud inima bătând în ritmurile pulsațiilor pământului, ale lunii care, vibrând, își execută ciclurile rotației, ascult foșnetul pădurii, ridicarea sevei din rădăcini spre coroanele arborilor, mă simt parte din tot ce există, toate îmi șoptesc tâlcurile existenței lor, îi văd pe oameni așa cum sunt, pe mine la fel, toate într-o mișcare permanentă, mișcare din care aleg un moment, un infim arc de cerc, lucrurile vin către mine, mi se destăinuie, văd legăturile cauzale, impulsurile, sensurile mișcării, rolul oamenilor, intențiile, gândurile și sentimentele lor, le pricep rosturile. Soluțiile vin de la sine. Le fac un semn și ele aleargă ca să prindă mișcarea din urmă, iar eu mă întorc în mijlocul oamenilor cu un răspuns la semnul de întrebare cu care plecasem.
Neron Aurel în Romanul "Întunecimea", XII (2014)
Adăugat de Aurel Neron
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Neron Aurel. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.