Silentium nocturn
Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.
Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai și-ascultă-n pajiște ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.
Nu te mișca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Și tot mai clar, mai fără de-nconjur...
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.