La 29 de ani...

Un timp pe care nici nu l-am simţit
Şi doar trei sferturi consumat corect.
Sfertul rămas, e timpul irosit
În căutarea "omului perfect".

A devenit acum de negăsit,
Acela ce era sărac cu duhul.
Copilul vieţii de ne-nlocuit,
Ce-şi permitea a cuceri văzduhul.

Rămase doar poetul obosit
Şi teama resemnării viitoare,
De care căutarea-mi s-a lovit,
Pierzând esenţa tămăduitoare.

Ne naştem cu reţeta fericirii
Scrisă-n pupilele copilăriei,
Dar firea ne dă-n braţele orbirii,
Făcându-ne părtaşi nimicniciei.

Aşa si eu, tot ca oricare altul,
M-am irosit crezând a trebui
De la trăirea simplă-a face saltul,
La trista-nţelepciune de-a-mpietri.

Am învăţat cum să mă pierd pe mine —
N-am învăţat nimic din ce credeam,
Că presupune o schimbare-n bine.
Râvnesc acum, tot ce atunci... trăiam.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Votează! | Copiază!